28/07/2010
LONDRA, Marea Britanie -- Un tribunal din Londra a respins marţi (27 iulie) cererea Serbiei de extrădare a fostului membru al preşedinţiei Bosniei şi Herţegovinei (BiH), Ejup Ganic. Curtea a decis că acuzaţiile aduse împotriva lui Ganic ar fi putut fi motivate politic. "Aceste proceduri sunt demarate şi folosite în scopuri politice şi, ca atare, reprezintă un abuz al procesului acestei curţi", a declarat judecătorul districtual Timothy Workman, adăugând că Ganic este liber să se întoarcă în BiH. El a fost arestat pe aeroportul Heathrow din Londra în 1 martie, pe baza unui mandat de arestare emis de Belgrad. Serbia îl urmăreşte în legătură cu atacul din mai 1992 din Saraievo asupra unui convoi al Armatei Naţionale Iugoslave, în care au murit peste 40 de soldaţi. Ganic a salutat decizia curţii, în timp ce Belgradul a promis că va face recurs. (RTS, Tanjug, B92, Beta, AFP, BBC, The Guardian - 27/07/10)