15/03/2010
BELGRAD, Serbia -- Preşedintele Boris Tadic a reiterat duminică (14 martie) că Serbia va lua parte la toate întâlnirile regionale la care va participa şi Kosovo câtă vreme aceasta se întâmplă în conformitate cu Rezoluţia 1244 adoptată de Consiliul de Securitate al ONU. Adresându-se jurnaliştilor după discuţiile purtate cu omologul maghiar Laszlo Solyom la Novi Sad, Tadic a afirmat că acest lucru se va aplica şi viitoarei conferinţe UE-Balcani din Slovenia. El a subliniat că Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo, nici implicit, nici explicit. Oficiul său de presă a declarat duminică că participarea Serbiei la conferinţă nu este clară încă din cauza reprezentării Kosovo. În privinţa relaţiilor dintre Ungaria şi Serbia, atât Tadic, cât şi Solyom au declarat că acestea sunt foarte bune. Solyom a afirmat că minoritatea maghiară din Voivodina contribuie la eforturile de integrare europeană ale Serbiei şi că Budapesta va face tot ce poate pentru a ajuta Serbia să adere la Uniune. (Beta, RTS - 14/03/10)