10/03/2010
WASHINGTON, Statele Unite -- Prim-ministrul grec George Papandreou a declarat marţi (9 martie) că preşedintele american Barack Obama sprijină cererea sa de înăsprire a măsurilor împotriva speculanţilor, care ar putea fi parţial responsabili pentru criza economică a Greciei. El a declarat că şi alţi lideri, inclusiv preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel, au indicat că nu vor permite subminarea stabilităţii zonei euro. Chestiunea fondurilor speculative va fi adăugată pe agenda următoarei întâlniri G20, a adăugat Papandreou.
Printre subiectele discutate la întrevederea de la Casa Albă dintre Obama şi Papandreou s-au numărat iniţiativa Greciei pentru aderarea tuturor ţărilor din Balcanii de Vest la UE până în 2014 şi relaţiile dintre Atena şi Ankara.
În aceeaşi ordine de idei, Preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, a declarat marţi că CE va lua măsuri dure împotriva comerţului speculativ, indicând faptul că comisia lucrează la ideea unui Fond Monetar European (FME), similar Fondului Monetar Internaţional, pentru a preveni instabilitatea în zona euro. "Comisia lucrează în mod activ cu statele membre din zona euro pentru a concepe un mecanism pe care Grecia l-ar putea folosi în caz de nevoie", a declarat Barroso la Strasburg.
Preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, a avertizat însă că FME propus nu este un panaceu. "Aceasta nu este o soluţie pentru Grecia, a cărei problemă trebuie soluţionată pe termen scurt", a declarat el reporterilor după o întâlnire avută marţi cu cancelarul german Angela Merkel. Fondul propus nu trebuie să creeze o oportunitate pentru ţări de a nu lua în serios disciplina budgetară, a adăugat el. (Financial Mirror - 10/03/10; BBC, AFP, Deutsche Welle, Bloomberg, Xinhua, Reuters, ANA-MPA, ERT - 09/03/10)