30/11/2009
BUCUREŞTI, România -- Curtea de Apel a decis vineri (27 noiembrie) că demiterea lui Dan Nica din funcţia de ministru de interne a fost ilegală, lăsând ministerul din nou într-o situaţie neclară. Curtea a respins un decret emis de preşedintele Traian Băsescu în urmă cu două luni, prin care îl demitea pe Nica, un membru al Partidului Social Democrat (PSD), gest care a declanşat o criză politică. Nica a fost demis pentru comentarii care sugerau că alegerile prezidenţiale din noiembrie ar putea fi fraudate. Formaţiunea sa, PSD, s-a retras din cabinet şi a format o nouă alianţă cu Partidul Naţional Liberal, demiţând cabinetul fostului prim-ministru Emil Boc printr-o moţiune de cenzură.
Decizia curţii poate fi apelată, însă momentul este delicat, întrucât ministerul de interne este instituţia care organizează alegerile din România. Băsescu se înfruntă duminică cu Mircea Geoană de la PSD în al doilea tur de scrutin pentru preşedinţie. Actualul ministru de interne, Vasile Blaga, declară că va respecta decizia sentinţa curţii şi va demisiona, lăsând ministerul în mâinile a doi secretari de stat. Alegerile vor fi supravegheate de o comisie tehnică, sub coordonarea secretarului de stat Mihai Capra. (Nine o'clock, Evenimentul Zilei, Cotidianul - 30/11/09)