27/11/2009
ANKARA, Turcia -- UE a cerut Turciei joi (26 noiembrie) să îşi deschidă porturile şi aeroporturile pentru ciprioţii greci înaintea summitului UE din decembrie. O troică UE condusă de ministrul suedez de externe Carl Bildt s-a întâlnit cu ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu şi cu negociatorul-şef al ţării în discuţiile de aderare la Uniune, Egemen Bagis, pentru a discuta despre progresul integrării Ankarei. Turcia a refuzat să implementeze pe deplin un pact comercial care extinde uniunea vamală Turcia-UE la Cipru dacă UE nu îşi îndeplineşte promisiunea de a reduce izolarea ciprioţilor turci. Davutoglu a afirmat că problema va fi soluţionată "nu exercitând presiune unilaterală asupra Turciei, ci prin găsirea unei soluţii complete, corecte şi durabile la conflictul cipriot".
Înaintea summitului Consiliului European de luna următoare, preşedintele cipriot Demetris Christofias a trimis o scrisoare tuturor statelor membre UE, avertizând că Ciprul va fi forţat să blocheze aderarea Turciei dacă Ankara nu îndeplineşte toate obligaţiile legate de Nicosia. (AFP, Xinhua, Agenţia de ştiri Anadolu - 26/11/09)