03/08/2009
BELGRAD, Serbia -- Partidul Progresist Sârb (SNS) a cerut alegeri anticipate duminică (2 august), pentru a depăşi o "criză parlamentară profundă". Potrivit oficialilor SNS, conflictul din cadrul coaliţiei de guvernământ referitor la proiectul de lege a informaţiei publice sugerează că guvernul şi parlamentul nu funcţionează bine şi că nu există consens în privinţa priorităţilor. Proiectul de lege, care reglementează activităţile presei, a provocat asemenea tensiuni între partenerii din coaliţia de guvernământ, încât aceştia au convenit să amâne orice vot cu privire la acesta până în 31 august, oferind timp pentru consultaţii cu jurnaliştii, asociaţiile de presă şi instituţiile europene, care au temeri cu privire la proiectul de lege respectiv. Următoarele alegeri generale din Serbia sunt programate pentru mai 2012.
În altă ordine de idei, Jennifer Brush, adjuncta şefului de misiune de la Ambasada SUA din Belgrad, a declarat agenţiei de ştiri Beta că autorităţile de la Washington vor depune toate eforturile pentru a ajuta Serbia să adere la UE şi NATO. Ea a adăugat că unul din principalele obiective ale noii administraţii americane este o Serbie reuşită şi o regiune reuşită, care să devină parte a unei Europe reuşite. (Tanjug, B92, RTS, Beta, Radio Srbija - 02/08/09)