06/04/2009
PRAGA, Republica Cehă -- În cursul unui summit UE organizat duminică (5 aprilie), ministrul italian de externe Franco Frattini a propus un plan de opt puncte destinat accelerării integrării Balcanilor de Vest în NATO şi UE. Planul prevede liberalizarea vizelor drept una din priorităţile pentru Serbia şi Macedonia. Comisia Europeană (CE) urmează să pregătească un raport asupra acestei chestiuni până la sfârşitul lunii mai, iar concluziile vor intra în vigoare până la sfârşitul anului.
Italia cere de asemenea progrese în discuţiile asupra disputei numelui dintre Grecia şi Macedonia, ceea ce ar debloca negocierile Macedoniei de aderare la UE şi i-ar permite ţării să adere la NATO. Documentul sugerează că CE ar trebui să înceapă pregătirea rapoartelor tehnice asupra cererilor de aderare la UE ale Muntenegrului, Albaniei şi Serbiei.
Italia doreşte ca Croaţia să încheie discuţiile cu UE până în 2010, în conformitate cu foaia de parcurs a CE. În privinţa Bosniei şi Herţegovinei, Roma doreşte ca înaltul reprezentant al UE să aibă o mai mare autoritate până la sfârşitul lunii iulie. Planul prevede de asemenea aplicarea acordului temporar dintre UE şi Serbiei până la sfârşitul lunii iunie, cerând Belgradului să coopereze pe deplin cu tribunalul pentru crime de război de la Haga. În privinţa Kosovo, Italia subliniază importanţa sprijinului economic pentru tânăra ţară. Ultimul punct al planului prevede organizarea unui summit UE-Balcanii de Vest în prima jumătate a anului 2010. (Alfa TV, MIA - 05/04/09)