Mobile | RSS | News Feeds | Facebook | Flickr | Twitter |

Oficialii macedoneni vizitează Bruxellesul pentru discuţii asupra aderării la UE

04/09/2008

SKOPIE, Macedonia -- O înaltă delegaţie macedoneană se află joi (4 septembrie) la Bruxelles pentru a solicita o dată de lansare a negocierilor de aderare la UE, a informat presa locală. Vicepremierul pentru afaceri europene, Ivica Bocevski, şi ministrul de externe Antonio Milososki urmează să se întâlnească cu comisarul UE pentru extindere Olli Rehn şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. "Am obţinut progrese semnificative şi mergem la Bruxelles pentru a ne apăra poziţia şi pentru a insista asupra primirii unei date", a declarat Bocevksi miercuri, la o conferinţă de presă.

Marţi, Bocevski a participat la o ceremonie care a marcat finalizarea unui proiect UE destinat asistării ministerului de externe în înfiinţarea unui centru naţional de informaţii privitoare la vize, în vederea ridicării vizelor pentru UE în 2009. Proiectul de asistenţă tehnică prevede conectarea a 45 de misiuni diplomatice macedonene, şase puncte majore de trecere a graniţei şi două aeroporturi cu centrul pentru vize prin intermediului unui sistem IT bazat pe internet.

În altă ordine de idei, reprezentantul special al ONU, Matthew Nimetz, i-a invitat pe negociatorii din Macedonia şi Grecia la o nouă rundă de discuţii în îndelungata dispută a numelui dintre cele două ţări. Nimetz intenţionează să se întâlnească cu aceştia în 11 septembrie la New York. (MIA, Makfax, MRT, Vecer, ERT, ANA-MPA, Express, A1 - 03/09/08)

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes