24/07/2008
NICOSIA, Cipru – Înaintea discuţiilor de vineri (25 iulie) cu Preşedintele cipriot Demetris Christofias, liderul turco-cipriot Mehmet Ali Talat preconizează că discuţiile ample pe tema reunificării vor fi demarate în septembrie. Într-un interviu acordat miercuri postului CNN turc, a accentuat importanţa egalităţii politice cu grecii ciprioţi, la nivelul tuturor instituţiilor. Talat declara că unele aspecte nu sunt negociabile din punctul de vedere al părţii turco-cipriote - garanţia Turciei, egalitatea politică şi un stat bizonal cu două state fondatoare - însă a adăugat că, „suntem gata să negociem orice altceva”. (Hurriyet, CNN Turk, Zaman, Turkish Press, Xinhua, AP, International Herald Tribune, In.news, ANA-MPA - 23/07/08)