Şeful UNMIK demarează relaţiile diplomatice cu Belgradul

23/07/2008

PRISTINA, Kosovo – Şeful UNMIK, Lamberto Zannier, a demarat miercuri (23 iulie) relaţiile diplomatice cu Belgradul în speranţa că va depăşi opoziţia Serbia faţă de administraţia internaţională civilă a Kosovo. Purtătorul de cuvânt al UNMIK, Russell Geekie a declarat că Zannier este „dornic să înceapă discuţiile” pe temele subliniate de Secretarul General al ONU Ban Ki-moon în recentele sale scrisori către Preşedintele sârb Boris Tadic şi Preşedintele Kosovo Fatmir Sejdiu. În corespondenţă, Ban spunea că Zannier va fi cel care va discuta o serie de probleme, printre care şi implicarea Serbiei în câteva dintre instituţiile din Kosovo.

Într-o vizită de miercuri la Bruxelles, Secretarul de Stat Adjunct al SUA, Daniel Fried declara că Washington-ul doreşte ca întreg controlul asupra nordului Kosovo să revină comunităţii internaţionale, numind regiunea „o zonă a fărădelegii” şi adăugând că „Trebuie să fim prezenţi în nord. Nu putem permite ca situaţia din Kosovo să scape de sub control”.

În alte ştiri, Ministrul Guvernului Local al Kosovo, Sadri Ferati, a declarat marţi că lipsa cooperării dintre guvern şi sârbii din Kosovo poate întârzia procesul de descentralizare. „Vom elabora… procesul, însă dacă sârbi se vor opune şi vor cere mai mult timp, va fi o pierdere de timp”, a declarat Ferati pentru Radio Europa Liberă. (Koha ditore, Zeri, Express, Tanjug, B92, Beta, RTS, Xinhua - 23/07/08; Telegrafi, Radio Free Europe, AFP - 22/07/08)