17/07/2008
ZAGREB, Croaţia -- Hannes Swoboda, raportorul Parlamentului European pentru Croaţia, a declarat miercuri (16 iulie) că se aşteaptă ca ţara să adere la UE în 2012 , în ciuda problemelor întâmpinate de Uniune în ratificarea Tratatului de la Lisabona. Swoboda se află joi la Zagreb pentru a se întâlni cu preşedintele Stipe Mesic, primul ministru Ivo Sanader şi preşedintele parlamentului Luka Bebic. El va discuta cu aceştia despre progresul obţinut de Croaţia către aderarea la UE.
Între timp, Mesic a declarat marţi cotidianului Le Figaro din Paris că se aşteaptă ca Croaţia să fie pregătită pentru UE în 2009, adăugând că nu crede că actuala criză instituţională a UE va afecta aderarea ţării. Croaţia speră să adere la UE până cel târziu în 2011. "Vom accelera reformele necesare şi credem că vom putea închide toate capitolele [de negociere] până în 2009", a afirmat Mesic.
În altă ordine de idei, cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi opt au fost rănite miercuri dimineaţa, după ce un autobuz sârbesc a luat foc în apropiere de Staro Petrovo, Croaţia. Potrivit surselor, unul din cauciucurile autobuzului a explodat, acesta ciocnindu-se de o barieră de protecţie şi luând foc. (RTS, Beta, AFP, Tanjug, HRT, Vecernji List, HINA - 16/07/08; Le Figaro, UPI, Vecernji List, HINA, AFP, Focus, AP - 15/07/08)