RS propune un acord privind stabilirea unor relaţii speciale cu Muntenegru

04/07/2008

PODGORICA, Muntenegru -- Prim-ministrul Republicii Srpska (RS), Milorad Dodik, s-a întâlnit joi (3 iulie) la Podgorica cu omologul său muntenegrean Milo Djukanovic şi a sugerat semnarea unui acord privind stabilirea unor relaţii speciale între entitate şi Muntenegru. Dodik a declarat că Acordul de la Dayton conferă RS dreptul de a ratifica asemenea acorduri. RS are deja un acord similar cu Serbia, în ciuda criticilor severe ale celeilalte entităţi, Federaţia BiH. Dodik şi Djukanovic au discutat de asemenea despre cooperarea în domeniul energiei, transporturilor şi turismului, precum şi despre posibilitatea înfiinţării unui nou punct de trecere a graniţei.

Şi preşedintele macedonean Branko Crvenkovski s-a aflat joi la Podgorica, întâlnindu-se cu preşedintele Filip Vujanovic. Discuţiile dintre cei doi s-au concentrat asupra eforturilor de sporire a relaţiilor economice şi asupra posibilităţii ca cele două ţări să se sprijine reciproc în procesul de integrare euro-atlantică. După întâlnire, Vujanovic a afirmat că între Muntenegru şi Macedonia vor fi înfiinţate zboruri regulate. (RTRS, PBS, RTCG, MRT, MIA - 03/07/08)