Bulgaria: Partidul de guvernământ propune modificarea regulilor de finanţare a campaniilor şi înscriere

30/06/2008

SOFIA, Bulgaria -- Partidul Socialist Bulgar (BSP) şi-a dezvăluit duminică (29 iunie) intenţia de a propune un pachet de măsuri care să înăsprească condiţiile financiare pentru participarea la alegerile generale. BSP doreşte ca taxa de înscriere să fie majorată de la 10 000 euro la 25 000 euro, aceasta urmând să fie confiscată în cazul partidelor care câştigă mai puţin de 1% din voturi. Partidele vor fi nevoite de asemenea să demonstreze că deţin structuri regionale care se extind pe cel puţin două treimi din ţară. În paralel cu aceasta, subvenţia de stat va creşte de trei ori pentru a reduce dependenţa partidelor de fonduri suspecte din exterior. În plus, BSP doreşte ca partidele care nu au reuşit să câştige cel puţin 2% din voturi în ultimele două alegeri generale să fie eliminate din registru. BSP a admis faptul că trebuie să se pună de acord asupra acestor propuneri cu partenerii săi din coaliţia de guvernământ. (Sega, Dnevnik, bTV - 30/06/08)