19/06/2008
NICOSIA, Cipru -- Un incendiu forestier a izbucnit în sud-vestul Ciprului miercuri (18 iunie), determinând autorităţile locale să evacueze şase sate situate între Larnaca şi Limassol. Incendiul a distrus cel puţin trei vile de vacanţă şi a rănit cel puţin patru pompieri care se luptau cu flăcările, fiind asistaţi de elicoptere britanice şi greceşti. Situaţia a fost complicată de direcţia schimbătoare a vânturilor. Ciprul se confruntă cu una din cele mai severe secete din istoria sa şi importă apă din Grecia. (Reuters, AP, Phileleftheros - 18/06/08)