Henault declară că NATO va rămâne în Kosovo până la o nouă rezoluţie ONU

30/04/2008

PRISTINA, Kosovo -- NATO va rămâne în Kosovo în baza Rezoluţiei ONU 1244 până când Consiliul de Securitate al ONU va decide contrariul, a declarat generalul Ray Henault, preşedintele Comitetului Militar al NATO, în cursul unei vizite efectuate marţi (29 aprilie). Henault a afirmat că numărul de soldaţi KFOR este satisfăcător deocamdată, dar a menţionat că NATO a decis să îşi sporească efectivele.

În altă ordine de idei, preşedintele Fatmir Sejdiu s-a întâlnit la Pristina cu Antony Smith, un oficial al Biroului britanic de Externe. El i-a dat asigurări lui Sejdiu cu privire la sprijinul deplin al Marii Britanii pentru înfruntarea tuturor provocărilor. "Avem o agendă importantă pentru Kosovo privind securitatea, stabilitatea şi dezvoltarea economică", a declarat Smith. (Telegrafi, Express - 30/04/08; RTK - 29/04/08)