17/02/2008
PRISTINA, Kosovo, Serbia -- În cadrul unei sesiuni de urgenţă organizate duminică (17 noiembrie), Parlamentul kosovar a aprobat în unanimitate declaraţia de independenţă faţă de Serbia. "Noi, liderii instituţiilor din Kosovo, declarăm Kosovo ţară liberă şi independentă", se afirmă în declaraţie. Documentul promite respectarea planului prezentat anul trecut de reprezentantul special al ONU, Martti Ahtisaari.
"Exprimăm voinţa instituţiilor şi ne exprimăm angajamentul faţă de protejarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor tuturor comunităţilor din Kosovo şi faţă de participarea acestora la procesul decizional", se afirmă în documentul citit în Parlament de prim-ministrul Hashim Thaci. "Vom respecta obligaţiile din planul lui Ahtisaari şi vom îndeplini aceste obligaţii în viitor -- şi în special anexa 12 din planul său, care se referă la drepturile comunităţilor etnice".
Declaraţia salută de asemenea misiunea judiciară şi de poliţie a UE din Kosovo şi cere NATO să îşi continue misiunea de menţinere a păcii. Aceasta promite că provincia Kosovo va contribui la reconcilierea în Balcani şi exprimă dorinţa de a avea "relaţii bune cu toţi vecinii noştri, în special cu Serbia".
Câteva state membre UE şi Statele Unite vor recunoaşte noul stat probabil chiar luni, în timp ce trupele NATO de menţinere a păcii sunt în stare de alertă pentru eventualitatea unei escaladări a tensiunilor.
Festivităţile au început la Pristina de sâmbătă, populaţia ieşind pe străzi pentru a dansa şi flutura steagul naţional albanez. La Belgrad, însă, sute de naţionalişti sârbi au demonstrat împotriva independenţei. Aproximativ 1 000 de persoane s-au adunat pentru a protesta faţă de separarea Kosovo în faţa ambasadei sârbe din Slovenia, actuala deţinătoare a preşedinţiei rotative a UE.
Prim-ministrul sârb Vojislav Kostunica a ţinut un discurs difuzat de televiziunea naţională la scurt timp după votul de la Pristina. El a cerut cetăţenilor sârbi "să ne unim şi să arătăm lumii întregi că nu recunoaştem crearea unui stat fals pe teritoriul nostru". (RTS, Reuters - 17/02/08; CNN, AFP, Dnevnik, Tanjug, Koha Ditore - 16/02/08; AP, AFP, BGNES, Alsat - 15/02/08)