Zoran Djindjic

thumbnailAsasinarea prim-ministrului sârb Djindjic încă stârneşte controverse
2012-03-26Fostele Berete Roşii din Serbia sunt vizate din nou pentru asasinarea lui Djindjic.
thumbnailSerbia îşi sărbătoreşte suveranitatea pe fondul problemelor
2012-02-13Situaţia economică, securitatea ţării şi chestiunea Kosovo sunt doar câteva din provocările cu care se confruntă Serbia în timp ce se apropie aniversarea sa.
thumbnailCâteva arestări au dat o lovitură crimei organizate din Serbia, dar s-ar putea să nu o fi eliminat
2012-02-13Autorităţile sârbe speră că prin arestarea a patru criminali notorii au dat o lovitură decisivă crimei organizate.
thumbnailDeclaraţia lui Jovanovic declanşează o dezbatere cu privire la Republica Srpska
2012-02-06Afirmaţia liderului Partidului Democrat Liberal din Serbia că Republica Srpska a fost creată prin genocid a provocat reacţii puternice în Serbia şi în BiH.
thumbnailBulgaria lansează tribunalul anti-mafie
2012-01-13Curtea specializată a fost deschisă în Bulgaria cu o întârziere de şase luni, dar mulţi sunt prudenţi în aşteptările lor.
thumbnailAlbanezii din sudul Serbiei cer mai multe drepturi
2011-10-15Elevii din Presevo, Bujanovic şi Medvedjia ar trebui să aibe dreptul la materiale educaţionale în propria limbă, declară susţinătorii drepturilor minorităţilor.
thumbnailInvestigarea fraudei secolului în Serbia
2011-10-11Şaptesprezece suspecţi sunt reţinuţi într-un caz de fraudă de peste 10 mn euro.
thumbnailEtnicii bulgari din Serbia nu speră în schimbare
2011-10-10Etnicii bulgari din Serbia nu se aşteaptă ca participarea lor la recensământ să producă vreo schimbare substanţială.
thumbnailSerbia: la 11 ani de la răsturnarea lui Milosevic
2011-10-07La unsprezece ani de la răstunarea lui Milosevic de la putere, mulţi sârbi continuă să fie nemulţumiţi de ritmul reformelor şi de calitatea vieţii.
thumbnailNoi arestări de membri ai Beretelor Roşii în Serbia
2011-09-26O anchetă asupra activităţilor unei unităţi de operaţiuni speciale ar putea face lumină în cazul asasinării lui Djindjic.
thumbnailComplicata relaţie dintre Biserica Ortodoxă şi politicienii sârbi
2011-05-30Religia şi politica se amestecă adesea în Serbia, dar experţii spun că relaţia este mai complexă decât s-ar zice la prima vedere.
thumbnailRatko Mladic: comandant militar devenit fugar
2011-05-26Fostul general este acuzat de complicitate la unele din cele mai grave atrocităţi comise în conflictele balcanice.
thumbnailMacedonia doreşte extrădarea criminalilor
2011-05-19Fugarii care şi-au găsit adăpost în regiune sunt avertizaţi.
thumbnailSerbia: Ceca la închisoare?
2011-04-04Svetlana Raznatovic, diva turbofolkului, se confruntă cu acuzaţii care ar putea-o arunca în închisoare. Unii suspectează însă că se pregăteşte o înţelegere de negociere a pedepsei.
Kostunica va fi interogat în legătură cu asasinarea lui Djindjic
2011-03-13BELGRAD, Serbia -- Vojislav Kostunica, fost prim-ministru şi lider al Partidului Democrat din Serbia (DSS), a criticat sâmbătă (12 martie) planurile...
thumbnailUn nou punct de răscruce pentru Serbia?
2011-02-17Fiind devastată de probleme economice şi tulburări politice, ţara s-ar putea confrunta cu alegeri anticipate.
thumbnailSerbia a găsit o utilizare umanitară proprietăţilor mafiei
2010-11-16Casele şi clădirile deţinute cândva de capii lumii interlope sunt reutilizate în scopuri civice.
thumbnailSerbia: zece ani de democraţie
2010-10-11După zece ani de la demonstraţiile care l-au înlăturat pe fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic, sârbii privesc în retrospectivă la toate progresele făcute, cât şi la oportunităţile pierdute.
Serbia lansează o nouă investigaţie asupra asasinului lui Djindjic
2010-08-29BELGRAD, Serbia -- Serbia îl investighează pe membrul notoriului clan Zemun, Sretko Kalinic, pentru trei crime comise în 2004, a declarat vineri (27...
thumbnailCroaţia îl extrădează pe asasinul lui Djindjic în Serbia
2010-08-26Sretko Kalinic, care se confruntă cu 70 de ani de închisoare pentru 20 de crime, a fost transferat de la Zagreb la Belgrad miercuri dimineaţa, conform unui nou acord de extrădare.

Ştire

Poliţia ia măsuri drastice de represiune împotriva jocurilor de noroc ilegalePoliţia ia măsuri drastice de represiune împotriva jocurilor de noroc ilegale

Protejate multă vreme de către forţele de ordine din Balcanii Vestici, operaţiunile de jocuri de noroc sunt acum în vizorul poliţiei.

Cel mai popular

Loading
Loading
Loading

Sondaj

Noul guvern al Greciei ar trebui să renegocieze termenii pachetului său de salvare primit din partea naţiunilor UE?

Da! Măsurile de austeritate sunt nedrepte şi vor distruge Grecia.
Poate. Grecia trebuie să restituie împrumuturile, dar trebuie să existe flexibilitate de ambele părţi.
Deloc! Grecia trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile.
Nu ştiu.