![]() |
General maiorul spaniol Ignacio Martin Villalain l-a înlocuit pe contraamiralul german Hans-Jochen Witthauer în funcţia de comandant al celor 2 500 de membri ai EUFOR din Bosnia şi Herţegovina (BiH) în 4 decembrie 2007. El este al patrulea comandant al forţei din decembrie 2004, când UE a preluat atribuţiile menţinerii păcii în BiH de la NATO.
Villalain s-a născut în 13 mai 1947, în Burgos, Spania. El şi-a început cariera militară în 1968, când a intrat la Academia Militară Generală. Patru ani mai târziu, el a fost promovat în gradul de locotenent de infanterie.
După doi ani de serviciu într-un batalion de vânători de munte şi, ulterior, în Legiunea Spaniolă din Sahara spaniolă, Villalain a fost promovat la rangul de căpitan în 1976 şi a fost detaşat la Academia NCO din Tremp, nord-vestul Spaniei, ca instructor militar.
În 1980, el a fost transferat la Şcoala de Vânători de Munte din oraşul Jaca, în nord-vestul Spaniei, unde a fost comandant de companie până în 1986.
În acelaşi an, Villalain a intrat la Şcoala Superioară de Război şi a fost promovat în rangul de maior. El a lucrat apoi trei ani în cadrul oficiului pentru politică al Ministerului spaniol al Apărării.
În 1992, el a încheiat două perioade de serviciu ca observator militar. Prima, de 10 luni, a fost în El Salvador. A doua, de două luni, s-a derulat în fosta Iugoslavie.
După promovarea sa în rangul de locotenent-colonel, Villalain a fost desemnat G-4, sau Comandant adjunct al Statului Major, în cadrul Forţei Spaniole de Reacţie Rapidă (FAR), în 1994. În anul următor, el a intrat în Colegiul de Război al Armatei SUA din Carlisle, Pennsylvania, iar ulterior, în Comandamentul spaniol al Apărării.
În perioada aprilie-august 1997, Villalain a condus celula de planificare a misiunii militare şi umanitare multinaţionale mandatate de ONU în Albania, denumită Operaţiunea Alba. Două luni mai târziu, el a preluat comanda batalionului de munte "Pyrenees" din Spania. El a rămas în postul respectiv până în iulie 1998, când a fost promovat în rangul de colonel.
Villalain a fost numit Asistent al Comandamentului Operaţional Terestru al Statului Major al Armatei Spaniei în noiembrie 1998. El a rămas în postul respectiv până în decembrie 2000, când a preluat comanda regimentului spaniol de munte "66 America". El a încheiat acest mandat în decembrie 2002 şi, după o lună, a plecat în Kosovo, unde a fost G-4 [Comandant adjunct al Statului Major] în cadrul cartierului general al KFO din Pristina până în iunie 2003.
Villalain a fost promovat apoi şef al echipei spaniole de legătură cu Comandamentul Central al SUA din Tampa, Florida.
După promovarea sa în funcţia de general de brigadă în decembrie 2003, el a fost numit Comandant al Academiei Militare Generale din Zaragoza.
Villalain, care a fost promovat în rangul de general maior în decembrie 2006, a fost Comandantul Militar al Barcelonei şi Tarragonei înainte de a prelua postul de comandant al EUFOR.
În 4 decembrie 2007, la preluarea postului, Villalain a promis să lucreze pentru continuarea progreselor în asigurarea şi menţinerea unui climat sigur în BiH, pentru ca ţara să poată avansa pe calea către integrarea europeană.
"A mai rămas mult de muncă", a declarat generalul spaniol după ceremonia de predare a postului de la Tabăra Butmir din Saraievo. "EUFOR îşi va menţine prezenţa în ţară. Aceasta îşi va păstra capacitatea de a se desfăşura rapid oriunde va fi nevoie şi de a răspunde prompt oricărei ameninţări potenţiale la adresa climatului sigur"