01/12/2008
O conferinţă din Serbia evidenţiază realizările în domeniul ştiinţei. Tot în ştirile despre ştiinţă şi tehnologie: România inaugurează un observator seismologic, iar Growtech Eurasia 2008 se încheie la Ankara.
![]() Studenţii sârbi şi-au prezentat proiectele la evenimentul Pas în Ştiinţă. [Arhivă] |
Conferinţa Pas în Ştiinţă s-a desfăşurat de joi (27 noiembrie) până duminică la Petnica, Serbia. Evenimentul, menit să promoveze realizările ştiinţifice ale elevilor de liceu şi ale studenţilor, a reunit 95 de participanţi cu 65 de proiecte ştiinţifice originale.
***
Autorităţile române au inaugurat în 22 noiembrie un nou observator seismologic la Eforie, un oraş din sud-estul ţării. Observatorul este cel mai modern de acest tip din sud-estul Europei şi este dotat cu aparatură de ultimul tip importată din Statele Unite. Proiectul a primit o finanţare de un milion de euro din partea ministerului cercetării. Observatorul este unic în regiune şi poate monitoriza activitatea seismică din întreaga lume, a afirmat Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional de Fizica Pământului din România.
***
Profesorul turc Kerim Allahverdi a câştigat alegerile desfăşurate la Academia Europeană de Ştiinţe (EAS), a anunţat agenţia de ştiri Anadolu, în data de 21 noiembrie. El a devenit primul membru turc al organizaţiei. Allahverdi este cercetător şef la Centrul de Cercetare Marmara al Consiliului de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologică din Turcia. EAS desfăşoară cercetări în domenii de vârf şi promovează dezvoltarea tehnologiilor avansate.
***
Cel de-al 8-lea Târg Internaţional de Horticultură, Agricultură, Floricultură şi Tehnologii (Growtech Eurasia 2008) care s-a desfăşurat în provincia Antalya, din sudul Turciei, s-a încheiat duminică (30 noiembrie).La târgul de trei zile şi-au prezentat ultimele realizări în tehnologia agricolă un total de 390 de firme din 20 de ţări, inclusiv ţara gazdă şi Grecia.
***
Registrul digital naţional albanez a început să opereze joi (27 noiembrie) la Tirana. Potrivit estimărilor, registrul va deveni funcţional în toată ţara până în 10 decembrie,. OSCE, UE şi guvernul au lăudat această iniţiativă.
***
Arheologul bulgar Veselin Ignatov împreună cu echipa sa au descoperit un car de război din bronz, a c[rui vechime este estimat[ la 1.800 de ani. Conform celor declarate de Ignatov, echipa a descoperit carul în mormântul unui aristocrat trac bogat, în timpul excavaţiilor făcute în apropierea satului Karanovo din sud-estul ţării.
***
Cea de-a doua ediţie a festivalului În pielea omului de ştiinţă se va desfăşura la Muzeul 25 Mai din Belgrad, în perioada 5-7 decembrie. Evenimentul, menit să popularizeze ştiinţa şi să sprijine progresul ştiinţific, va reuni 140 de tineri cercetători, care îşi vor prezenta realizările în domeniul fizicii, chimiei, biologiei, astronomiei şi matematicii.
***
Turkcell, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Turcia, a câştigat vineri (28 noiembrie) licitaţia pentru telefonie mobilă de generaţia a treia. Turkcell a surclasat Vodafone şi Avea, oferind 358 milioane de euro pentru licenţa de tip A. Compania a comunicat că va lansa sistemul până la jumătatea anului viitor.
(Diverse surse 24/11/08-01/12/08)
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes