25/11/2008
Premierul eston, Andrus Ansip, se află la Pristina. Tot în ştirile diplomatice: Premierul albanez, Sali Berişa, a avut o întrevedere cu omologul său macedonean, Nikola Gruevski, iar ministrul rus al apărării, Anatoly Serdyukov a vizitat Ankara.
![]() Premierul eston, Andrus Ansip (stânga), şi premierul kosovar, Hashim Thaci, au susţinut o conferinţă de presă la Pristina, luni (24 noiembrie). [Laura Hasani] |
Premierul eston, Andrus Ansip, şi comandantul eston al apărării, Ants Laaneots, au sosit duminică (23 noiembrie) la Pristina, cu prilejul primei vizite oficiale efectuate de premier de la declararea independenţei Kosovo, în luna februarie. Duminică ei s-au întâlnit cu membrii estoni ai misiunii de menţinere a păcii din Kosovo. Aceştia au avut luni o întrevedere cu preşedintele Fatmir Sejdiu, cu premierul Hashim Thaci şi cu purtătorul de cuvânt al parlamentului, Jakup Krasniqi. Estonia a recunoscut independenţa Kosovo în 21 februarie.
***
Orice înţelegere de reunificare a Ciprului menită să servească intereselor Turciei sau ale altor ţări este sortită eşecului, a afirmat vineri (21 noiembrie) preşedintele cipriot Demetris Christofias, la întoarcerea din vizita oficială efectuată în Rusia. Christofias a respins de asemenea criticarea protocolului de acord semnat între administraţia cipriotă greacă şi Rusia de către ciprioţii turci.
***
Macedonia este bine pregătită să îşi asume responsabilitatea ca potenţial membru al NATO şi al UE, a declarat premierul albanez, Sali Berişa, omologului său macedonean, Nikola Gruevski, cu prilejul întrevederii de sâmbătă (22 noiembrie) de la Skopie. Gruevski şi Berişa au examinat posibilităţile de susţinere comună a proceselor de integrare ale ţărilor lor în UE şi NATO.
***
Preşedintele macedonean, Branko Crvenkovski, şi liderul preşedinţiei Bosniei şi Herţegovinei (BiH), Nebojsa Radmanovic, au convenit joi (20 noiembrie) că cooperarea dintre ţările lor este foarte puternică, însă colaborarea economic trebuie îmbunătăţită. Cei doi lideri s-au întâlnit cu prilejul Forumului Economic Regional desfăşurat la Ohrid, Macedonia. Crvenkovski şi Radmanovic au afirmat că Skopie şi Saraievo ar trebui să intensifice colaborarea în domeniul energetic.
***
Ministrul rus al apărării, Anatoly Serdyukov, a vizitat Academia Militară Turcă din Ankara miercuri (19 noiembrie). Academia numără în prezent 800 de studenţi, inclusiv aproximativ 60 de străini din 23 de ţări. Serdyukov a avut o întrevedere şi cu omologul său turc, Vecdi Gonul.
***
Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a început luni (23 noiembrie) o vizită de patru zile în India, aceasta fiind prima vizită efectuată de un şef al guvernului turc în ultimele două decenii. Erdogan a avut întrevederi cu omologul său indian, Manmohan Singh, cu preşedintele Pratibha Patil şi cu alţi oficiali de rang înalt.
***
Preşedintele Bulgariei, Georgi Parvanov, şi preşedintele Serbiei, Boris Tadic, s-au întâlnit în 19 noiembrie la Belgrad pentru a discuta despre chestiunile politice de actualitate, relaţiile bilaterale şi perspectivele de dezvoltare a acestora. Un alt subiect de discuţii apărut în cursul întrevederii a fost cel privind infrastructura, în special finalizarea Coridorului 10, care ar putea îmbunătăţi perspectivele economice ale celor două ţări.
***
Preşedintele chinez, Hu Jintao, a sosit la Atena luni (24 noiembrie), într-o vizită oficială de trei zile. El şi omologul său grec, Karolos Papoulias, au discutat despre dezvoltarea parteneriatului strategic dintre ţările lor. Marţi, Hu va participa la semnarea unui contract în valoare de 831,2 milioane de euro, conform căruia compania chineză Cosco Pacific Ltd. va administra două terminale de containere în portul Pireu.
(Diverse surse 18/11/08-25/11/08)
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes