Jurnal diplomatic: Croaţia şi Serbia deschid un punct de trecere a frontierei

25/07/2006

Primul Ministru croat, Ivo Sanader, şi Primul Ministru sârb, Vojislav Kostunica, au inaugurat vineri un punct de trecere a frontierei. Tot în diplomaţie: Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, se întâlneşte cu Preşedintele sârb Boris Tadic, iar şeful Pactului de Stabilitate, Erhard Busek, vizitează BiH.

photo

Primul Ministru sârb, Vojislav Kostunica (dreapta), şi omologul său croat, Ivo Sanader, dau mâna la punctul de trecere a frontierei modernizat de la Batrovci-Bajakovo, dintre Serbia şi Croaţia, vineri (21 iulie). [Getty Images]

Primul Ministru croat, Ivo Sanader, s-a aflat vineri (21 iulie) in Belgrad pentru întâlniri cu Primul Ministru sârb, Vojislav Kostunica, şi cu Preşedintele sârb, Boris Tadic. Potrivit acestuia, cooperarea bilaterală s-a îmbunătăţit în mod semnificativ în ultimul. Sanader şi-a exprimat încrederea că planul de acţiune al Serbiei pentru cooperarea cu tribunalul ONU pentru crime de război va da rezultate. Sanader şi Kostunica au inaugurat de asemenea punctul modernizat de trecere a frontierei de la Batrovci-Bajakovo, cofinanţat de UE.

***

Ministrul croat de Interne, Ivica Racan, şi omologul său sloven, Dragutin Mate, s-au întâlnit marţi (18 iulie) la Rovinj pentru a discuta despre cooperarea bilaterală în legătură cu sezonul turistic estival. Potrivit surselor, discuţiile s-au concentrat asupra activităţilor concrete de la graniţele comune, precum şi asupra sporirii securităţii în staţiunile din cele două ţări.

***

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Preşedintele sârb Boris Tadic s-au întâlnit marţi (18 iulie) la Bruxelles. Barroso a declarat că Acordul de Stabilizare şi Asociere dintre Serbia şi UE ar putea fi încheiat până la sfârşitul anului dacă Belgradul implementează planul său de acţiune cu rezultate satisfăcătoare.

***

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Coordonatorul Special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-est, Erhard Busek, s-a întâlnit miercuri (19 iulie) la Saraievo cu Prim-adjunctul Înaltului Reprezentant Larry Butler şi Primul Ministru al BiH Adnan Terzic.

***

Primul Ministru kosovar Agim Ceku a sosit miercuri (19 iulie) în Slovenia pentru o vizită oficială de două zile. El s-a întâlnit joi cu omologul său Janez Jansa, Ministrul de Externe Dimitrij Rupel, Preşedintele Janez Drnovsek şi Preşedintele Parlamentului France Cukjati.

(Diverse surse – 18/07/06-25/07/06)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Votează

Loading

Destinaţia: Balcani

Destinaţia: Balcani

Călătoriile fără vize: calea de urmat

Călătoriile fără vize: calea de urmat

Voturi pentru Europa: Alegerile europarlamentare 2009

Voturi pentru Europa: Alegerile europarlamentare 2009

Turcia: Promisiunea şi Provocarea

Turcia: Promisiunea şi Provocarea

Infractorii cei mai căutaţi de Haga

Infractorii cei mai căutaţi de Haga

Construind Kosovo

Construind Kosovo
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

Preşedintele cipriot Demetrios Christofias şi liderul cipriot turc Mehmet Ali Talat au convenit în această săptămână să deschidă un nou punct de trecere a graniţei. Au luat un nou elan discuţiile de reunificare?

Da
Nu
Nu ştiu

vezi rezultatele

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes