14/03/2010
ATENA, Grecia -- Preşedintele Karolos Papoulias a fost investit vineri (12 martie) pentru al doilea mandat în cadrul unei ceremonii de inaugurare din cadrul parlamentului la care au fost prezenţi prim-ministrul George Papandreou şi toţi cei 300 de parlamentari. Papoulias, de 81 de ani, a promis să protejeze constituţia şi legile ţării, precum şi independenţa şi integritatea acesteia, şi să lucreze pentru bunăstarea şi interesele tuturor grecilor. Admiţând criza financiară severă, el a afirmat: "Ne aşteaptă un drum lung şi o sarcină grea, dar sper că poporul grec va putea să le înfrunte cu curaj". (Kathimerini - 13/03/10; ANA-MPA, Xinhua, DPA - 12/03/10)
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes