O înregistrare video îl arată pe Mladic trăind în libertate la Belgrad

11/06/2009

SARAIEVO, Bosnia şi Herţegovina (BiH) -- O înregistrare video care îl arată pe fostul comandant militar sârb bosniac Ratko Mladic afişându-se în locuri publice în Serbia a fost difuzată miercuri seara (10 iunie) în exclusivitate de Televiziunea Federală din BiH (FTV). Filmul realizat de un amator îl arată pe criminalul de război fugar la unităţi militare sârbeşti, precum şi bucurându-se de restaurante din Belgrad şi de sărbători în familie, inclusiv de nunta fiului său, de-a lungul ultimilor zece ani. Unele clipuri chiar îl arată pe Mladic în compania altor suspecţi de crime de război, inclusiv a lui Momcilo Perisic, Zdravko Tolimir şi Manojlo Milovanovic. Cea mai recentă înregistrare a fost filmată la un staţiune de schi la sfârşitul anului trecut, când Belgradul încă insista că nu cunoaşte locaţia acestuia. Rasim Ljajic, preşedintele consiliului naţional al Serbiei pentru cooperarea cu tribunalul de la Haga, a declarat că este "pur şi simplu imposibil" ca filmul să fie din 2008. "Există probabil clipuri mai vechi, realizate înainte de 2000 şi la scurt timp după 2000", a declarat el postului de televiziune RTS din Serbia.

Zeljko Komsic, unul din membrii preşedinţiei BiH, a cerut autorităţilor sârbe să nu mai spună că nu ştiu unde se află Mladic şi să nu se mai "prefacă" că îl caută pe acesta. Mladic se ascunde din 1995, dispărând la scurt timp după ce procurorii ONU au emis inculparea iniţială, în care îl acuzau de implicare într-o serie de crime de război comise în timpul conflictului din 1992-1995 din BiH. (BBC- 11/06/09; Pincom.info, Dnevni Avaz, Vecernji List, Jutarnji List, B92 - 10/06/09)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu