19/08/2008
ANKARA, Turcia -- Ministrul energiei Hilmi Guler a declarat în cadrul unei conferinţe de presă organizate luni (18 august) că Turcia şi Iran vor încheia acordurile energetice planificate în termen de o lună. Observatorii preconizau iniţial semnarea acordurilor în timpul vizitei de săptămâna trecută a preşedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad. Guler afirmă că activităţile tehnice legate de acorduri sunt în curs de desfăşurare şi urmează să fie finalizate înaintea vizitei pe care el şi ministrul de externe Ali Babacan o vor efectua luna viitoare în Iran. (Turkish Press, Zaman, UPI, AP - 18/08/08)