Macedonia: Alegerile repetate s-au desfăşurat fără probleme

30/06/2008

SKOPIE, Macedonia -- Al doilea scrutin repetat organizat duminică (29 iunie) în 15 secţii de vot s-a încheiat paşnic şi fără încălcarea legii, declară preşedintele Comisiei Electorale de Stat, Jovan Josifovski. Autorităţile au repetat alegerile în mai multe sate populate de albanezi, unde cele două runde anterioare au fost marcate de violenţe şi neregularităţi. Oficialii vor certifica rezultatele dacă nu vor apărea probleme. Duminică, ambasadorul UE la Skopie, Erwan Fouere, a declarat că alegerile "au durat prea mult".

În cursul unei vizite efectuate vineri, subsecretarul adjunct de stat al SUA Rosemary DiCarlo a declarat că Macedonia trebuie să formeze rapid un nou guvern condus de VMRO-DPMNE şi să continue implementarea agendei de reforme pentru integrarea euro-atlantică. La o conferinţă de presă susţinută împreună cu DiCarlo, ministrul macedonean de externe Antonio Milososki a declarat că se aşteaptă ca noul guvern să fie format în decurs de două săptămâni, cu participarea a cel puţin un partid etnic albanez. (MIA, Makfax, MRT, A1 TV, AP - 30/06/08; Makfax, MRT, A1 TV - 27/06/08)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading