Sârbii din Kosovo au înfiinţat un parlament paralel

29/06/2008

PRISTINA, Kosovo -- Sârbii din Kosovo şi-au înfiinţat propriul parlament sâmbătă (28 iunie), în partea de nord, dominată de sârbi, a oraşului Mitrovica. Parlamentul format ca rezultat al alegerilor anticipate din 11 mai din Serbia, a fost constituit de 30 din cei 45 de reprezentanţi aleşi în timpul alegerilor locale desfăşurate în fosta provincie sârbească. Instituţia va avea funcţii simbolice şi nu va adopta legi. Radovan Nicic, membru al formaţiunii ultranaţionaliste Partidul Radical Sârb (SRS), a fost ales preşedinte al adunării. Marko Jaksic de la Partidul Democrat din Serbia şi Srdjan Nikolic de la SRS au fost aleşi vicepreşedinţi. Oficialii sârbi prezenţi la sesiunea constitutivă, printre care s-a numărat şi ministrul pentru Kosovo Slobodan Samardzic, au salutat înfiinţarea noului parlament, declarând că acesta va permite sârbilor şi celorlalţi non-albanezi din Kosovo să trăiască pe teritoriul fostei provincii ca cetăţeni sârbi obişnuiţi. La Pristina, vicepremierul Rame Manaj a criticat înfiinţarea adunării parlamentare sârbe, afirmând că este un act "ilegal şi inacceptabil". (Tanjug, AFP, Beta, B92, BBC, Xinhua - 28/06/08)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading