23/05/2008
HAGA, Olanda -- Avocaţii fostului general croat Ante Gotovina, inculpat pentru crime de război, au anunţat joi (22 mai) că nu au cerut eliberarea provizorie a acestuia, deşi exista această opţiune, în urma decesului tatălui său. Mile Gotovina, în vârstă de 76 de ani, a decedat joi din cauza unui infarct şi a fost înmormântat vineri. După primirea acestei veşti, Gotovina a declarat că se va ruga pentru sufletul tatălui său din celula sa.
În altă ordine de idei, liderul Partidului Radical Sârb Vojislav Seselj a cerut joi tribunalului pentru crime de război de la Haga să îl achite de toate acuzaţiile, afirmând că acestea sunt "motivate politic". Seselj este acuzat de crime de război comise împotriva civililor non-sârbi din Croaţia, Voivodina şi Bosnia şi Herţegovina între 1991 şi 1993. (Javno.com, HRT, Makfax, Balkan Insight, Blic - 22/05/08)