Lajcak reiterează faptul că BiH este pregătită să avanseze

21/05/2008

NEW YORK, Statele Unite -- Bosnia şi Herţegovina este pregătită să facă paşi semnificativi pe calea către integrarea în UE, a declarat Înaltul Reprezentant Miroslav Lajcak secretarului britanic de externe David Miliband cu ocazia unei sesiuni ONU desfăşurate la New York. "Ţara trebuie să se concentreze acum asupra implementării Acordului de Stabilizare şi Asociere, care vine atât cu beneficii, cât şi cu obligaţii", a afirmat Lajcak marţi (20 mai). În privinţa transformării Oficiului Înaltului Reprezentant într-o misiune condusă de UE, Lajcak a afirmat că, cu cât vor fi îndeplinite mai repede obiectivele şi condiţiile, cu atât mai rapid va avea loc această transformare.

În altă ordine de idei, Fausto Pocar, preşedintele tribunalului ONU pentru crime de război de la Haga, a vizitat marţi închisoarea din Foca împreună cu ministrul sârb bosniac al justiţiei Dzerard Selman. Deţinutul Radovan Stankovic a evadat din acest penitenciar anul trecut. Acesta a fost condamnat pentru viol şi crime împotriva umanităţii comise în 1992 şi este prima persoană inculpată de tribunalul de la Haga al cărei caz a fost transferat unei curţi naţionale. Pocar a afirmat că doreşte să vadă ce măsuri au fost luate pentru a investiga evadarea şi pentru a împiedica alte acţiuni de acest gen. (Nezavisne Novine - 21/05/08; RTRS, Fena, Pagina de Internet a OHR - 20/05/08)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Ce consideraţi despre acest articol

icon12345icon

Dosarele de astăzi

Loading

Articole pe aceeaşi temă

Loading