Procuratura bulgară va inculpa câţiva foşti oficiali guvernamentali

09/05/2008

SOFIA, Bulgaria -- Procuratura intenţionează să îi inculpe săptămâna viitoare pe fostul ministru de interne Rumen Petkov şi pe Angel Alexandrov, fostul director al magistraţilor de investigaţie, potrivit ediţiei de vineri (9 mai) a ziarului Trud. Surse din cadrul procuraturii declară că Petkov va fi acuzat de dezvăluirea nepremeditată a unor informaţii confidenţiale, faptă pedepsită cu o amendă sau maximum cinci ani de închisoare. Acesta a dezvăluit identitatea unui agent secret de poliţie pentru presa naţională. Potrivit legii, lansarea unui proces împotriva lui Petkov trebuie aprobată de parlament, din cauza imunităţii deţinute de acesta în calitate de parlamentar. În Bulgaria, miniştrii îşi menţin locurile de parlamentar dacă părăsesc cabinetul. Alexandrov va fi inculpat probabil pentru abuz de putere, fiind acuzat de contacte cu persoane din lumea interlopă.

Potrivit presei locale, condamnarea unuia dintre cei doi oficiali va transmite Comisiei Europene semnalul puternic că autorităţile locale depun eforturi pentru combaterea corupţiei şi crimei organizate. (Trud, bTV, BNR, Netinfo - 09/05/08)

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu