Lipsa de fonduri umbreşte proiectul autostrăzii Kosovo-Macedonia

13/08/2012

Kosovo începe pregătirile pentru construcţia unei autostrăzi către Macedonia, dar nu are fondurile necesare pentru a o realiza.

De Muhamet Brajshori, din Pristina pentru Southeast European Times -- 13/08/12

photo

O porţiune a primei autostrăzi kosovare, cea de la Vrmica, leagă această ţară de Albania. [Reuters]

Guvernul kosovar nu a finalizat construcţia autostrăzii care leagă ţara de Albania, dar a trecut la construcţia alteia, către Macedonia, pe fondul incertitudinii şi neîncrederii publice cu privire la finanţarea proiectului.

"[Am] început deja procedurile tehnice şi administrative pentru promulgarea expresiei de interes a companiilor interesate şi pentru găsirea unui consilier pentru tranzacţie. Procesul este deschis, transparent, cu oportunităţi egale de a concura. Sperăm că vom avea o competiţie decentă în acest proces", a declarat Lah Nitaj, consilier politic al ministrului infrastructurii din Kosovo, publicaţiei SETimes.

Dar înainte de a putea începe construcţia, Kosovo este obligat să implementeze acordul standby cu FMI care impune ţării să determine dacă poate construi o a doua autostradă, în condiţiile în care aceasta încearcă să stabilească întâi costul primei autostrăzi.

"A existat un acord că guvernul ar trebui să intre în obligaţii contractuale cu privire la autostrada planificată R6 către Macedonia doar după ce chitanţele de privatizare... au fost primite şi costurile finale pentru autostrada R7 [către Albania] sunt cunoscute, pentru a putea evalua spaţiul disponibil pentru integrarea R6 într-un cadru fiscal viabil", a declarat Jose Sulemane, reprezentant rezident al FMI, publicaţiei SETimes, citând raportul personalului Fondului cu privire la Kosovo.

Preţul mare al autostrăzii către Albania şi faptul că contractul nu a fost făcut public până acum este o sursă de îngrijorare, potrivit lui Nezir Sinani, analist şef la Institutul pentru Politica de Dezvoltare din Pristina, publicaţiei SETimes.

"Bugetul proiectului este egal cu bugetul anual al ţării -- o valoare foarte mare. Potrivit calculelor, acesta pare să fie mai mare decât valoarea plătită în ţările vecine pentru proiecte similare", a afirmat Sinani.

Sinani a afirmat de asemenea că investiţiile trebuie să fie proporţionale cu nevoile cetăţenilor; preţul celei de-a doua autostrăzi va limita investiţiile în alte sectoare economice vitale.

Date fiind preocupările semnificative cu privire la transparenţă, Sinani a afirmat că publicul ar trebui să fie implicat în a decide dacă să întreprindă proiecte de o importanţă atât de mare.

"O altă chestiune, mai subtilă, care urmăreşte proiectele de infrastructură din Kosovo este cea a lipsei totale de transparenţă publică cu privire la dezvoltarea şi implementarea acestora. Aceasta a diminuat oarecum importanţa lor, întrucât opinia publică este concentrată pe detaliile necunoscute legate de valoarea proiectului şi de modul de implementare a acestuia", a afirmat Sinani.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Nitaj a afirmat însă că, în ciuda criticilor, construcţia va fi demarată la începutul anului 2013 şi că studiile aferente privind fezabilitatea şi impactul asupra mediului au fost finalizate în 2006.

"Guvernul, ministerul infrastructurii şi comitetul administrativ al ministerului sunt dedicate continuării proiectului. Găsirea fondurilor este o prioritate pentru guvern şi acesta depune eforturi pentru a găsi surse. Proiectul va fi finanţat de la bugetul statului", a afirmat Nitaj.

El a declarat că Macedonia a arătat un oarecare interes de a participa la proiect.

Guvernul macedonean nu a precizat încă dacă va continua construcţia porţiunii de autostradă pe teritoriul său.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading
Votează
 
 

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Ştire

Dialogul politic şi programele societăţii civile ajută la depăşirea diviziunilor regionaleDialogul politic şi programele societăţii civile ajută la depăşirea diviziunilor regionale

Eforturile continue ale partidelor politice şi ONG-urilor ajută la stimularea transformării paşnice.

Cel mai popular

Loading
Loading
Loading

Sondaj

Croația va deveni al 28-lea stat membru al Uniunii Europene la 1 iulie. Care națiune ar trebui să fie următorul membru?

Macedonia
Muntenegru
Serbia
Turcia
Albania
BiH
Kosovo



vezi rezultatele Adaugă un comentariu