Moartea şefului privatizărilor din Kosovo a fost declarată sinucidere

16/06/2012

Dino Asanaj, şeful Agenţiei de Privatizare din Kosovo, s-a înjunghiat de mai multe ori în biroul său, potrivit rezultatelor autopsiei.

De Linda Karadaku şi Safet Kabashaj, din Pristina pentru Southeast European Times --16/06/12

photo

Directorul Agenţiei de Privatizare din Kosovo, Dino Asanaj, era cercetat pentru corupţie. [Laura Hasani/SETimes]

Şeful Agenţiei de Privatizare din Kosovo, care era cercetat penal pentru acuzaţia că ar fi cerut o mită de 4 milioane de euro de la proprietarii unui hotel din Kosovo, s-a sinucis înjunghiindu-se în mod repetat, în biroul său din Pristina, spun oficialii. Dino Asanaj a fost înmormântat în prezenţa a 300 de persoane, membri ai familiei şi prieteni, vineri (15 iunie), în aceeaşi zi în care rezultatele autopsiei au confirmat faptul că Asanaj şi-a luat joi propria viaţă, înconjurat de dovezile de corupţie.

„Nu există nicio îndoială că el şi-a provocat rănile”, a declarat pentru SETimes Arsim Gerxhaliu, directorul Departamentului de Medicină Legală. „A început cu tăieturile mici, mai întâi în zona gâtului şi apoi în jos, pe piept. Tăieturile au fost făcute rapid şi a pierdut sânge, ceea ce i-a provocat moartea. Totul ar fi durat câteva minute”.

Investigatorii spun că Asanaj a folosit un cuţit de bucătărie, care a fost găsit la locul faptei. Gerxhaliu a spus că Asanaj prezenta 11 răni de cuţit în zona gâtului şi pe piept, două fiind fatale şi atingându-i plămânul şi inima.

Autorităţile sunt precaute în a numi moartea sa o sinucidere. Procurorul Blerim Isufaj a spus că autorităţile interoghează o serie de persoane şi adună probe. „Aceasta este prima etapă a investigaţiilor, iar eu, ca procuror, nu pot califica [fapta] nici drept crimă, nici drept sinucidere, deoarece nu avem încă nicio dovadă exactă care să ne îndrepte către o posibilitate sau către cealaltă”, a spus el. Raportul autopsiei va fi trimis Oficiului Procuraturii Statului.

Asanaj a ocupat funcţia de consilier al premierului Hashim Thaci, iar în 2008 a devenit preşedintele consiliului agenţiei de privatizare. La începutul acestui an, procurorii au demarat o investigaţie cu privire la acuzaţiile conform cărora Asanaj ar fi cerut mită de la proprietarii Grand Hotel din Pristina, care fusese privatizat în 2006, însă nu a respectat prevederile contractului cu statul.

Conform legislaţiei Kosovo privind privatizarea, companiile pot fi „blocate” de către stat după ce sunt vândute dacă proprietarii nu îndeplinesc termenii tranzacţiei – în mod tipic prin aceea că nu investesc în afacere sau nu ating nivelurile de angajare. Remzi Ejupi, care deţine 20% dintre acţiunile de la Grand Hotel din Pristina, a afirmat că Asanaj a cerut 4 milioane de euro pentru a debloca hotelul. Investigaţia privind corupţia a fost relatată la începutul acestei luni de cotidianul kosovar Koha Ditore.

Asanaj a respins acuzaţiile şi a invitat public pe cei care deţin dovezi să le predea procurorilor. „Aceasta este singura cale de urmat şi îmi exprim disponibilitatea de a răspunde în faţa organismelor responsabile în orice moment”, a afirmat public Asanaj.

Vineri, Ejupi şi-a reiterat acuzaţiile aduse lui Asanaj. „Îmi păstrez convingerea că autorităţile ţării şi cele internaţionale vor face lumină în ceea ce priveşte motivele reale ale acestui eveniment tragic”, a spus el.

Maniera în care anchetatorii vor continua investigaţia privind corupţia este necunoscută. „Atunci când o persoană care este suspectată moare, şi dacă nu sunt şi alte persoane implicate în caz, investigaţia s-ar încheia”, a declarat pentru SETimes Drita Hajdari, procuror în cadrul Oficiului Procuraturii Statului din districtul Pristina.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Jakup Krasniqi, preşedintele parlamentului, şi premierul adjunct Hajredin Kuqi au luat cuvântul la înmormântarea lui Asanaj. Parlamentul a ţinut, de asemenea, un moment de reculegere în onoarea sa. „Era conştient de complexitatea [procesului de privatizare] şi de importanţa vitală a privatizării. Kosovo îi va simţi de asemenea lipsa, Kosovo căruia el i s-a dedicat în aşa mare măsură şi pentru atâta timp”, a spus Krasniqi.

Haxhi Arifi, un reprezentant al familiei care a luat cuvântul la înmormântare, a făcut apel la participanţi să-i sprijine munca lui Asanaj. „Din păcate, Dino a părăsit înainte de vreme această lume, este o pierdere majoră pentru toţi, care nu poate fi compensată. Văzându-vă pe toţi aici, sunt convins că Dino va continua să trăiască prin munca sa”, a spus el.

Incidentul teribil constituie un motiv de îngrijorare, a spus Seb Bytyci, director executiv al Institutului pentru Politici Balcanice.

„Sunt de părere că trebuie să credem [rezultatele] autopsiei oficiale. Cu toate acestea, este important să înţelegem ce a forţat o persoană aflată într-o poziţie atât de importantă să se sinucidă”, a declarat el pentru SETimes. „Să sperăm că acest caz tragic va duce la elucidarea neregulilor din procesul de privatizare”.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading
Votează
 
 

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Ştire

Dialogul politic şi programele societăţii civile ajută la depăşirea diviziunilor regionaleDialogul politic şi programele societăţii civile ajută la depăşirea diviziunilor regionale

Eforturile continue ale partidelor politice şi ONG-urilor ajută la stimularea transformării paşnice.

Cel mai popular

Loading
Loading
Loading

Sondaj

Croația va deveni al 28-lea stat membru al Uniunii Europene la 1 iulie. Care națiune ar trebui să fie următorul membru?

Macedonia
Muntenegru
Serbia
Turcia
Albania
BiH
Kosovo



vezi rezultatele Adaugă un comentariu