30/05/2012
Cazurile de încălcare a drepturilor omului acoperă o gamă largă, de la tensiunea interetnică la violenţa în familie.
De Linda Karadaku, din Pristina pentru Southeast European Times -- 30/05/12
![]() Poliţia din Grecia este acuzată de tactici dure în raportul Amnesty International 2012. [Reuters] |
Speranţele victimelor conflictelor din anii 1990 din fosta Iugoslavie că li s-ar face dreptate într-o bună zi au sporit după ce doi suspecţi de crime de război infami au fost arestaţi anul trecut, se arată în raportul privind drepturile omului pe plan mondial publicat recent.
Cel de-al 50-lea raport al Amnesty International cu privire la drepturile omului, publicat săptămâna trecută, remarcă faptul că discriminarea pe criterii de sex, orientare sexuală şi etnie este răspândită în regiune, iar unele guverne fac prea puţin pentru soluţionarea problemelor.
"Arestarea lui Ratko Mladic şi a lui Goran Hadzic a transmis un mesaj puternic, nu numai celor afectaţi, ci în întreaga regiune. … Cu toate acestea, mult prea multe persoane din regiune se găsesc încă în vidul dintre retorica privind drepturile omului şi realitatea implementării acestora", a declarat organizaţia americană într-un rezumat.
Mladic se confruntă cu 11 capete de acuzare pentru crime de război, inclusiv genocid, săvârşite în conflictul bosniac din perioada 1992-1995. El a fost comandantul armatei care a comis numeroase atrocităţi în timpul campaniei de alungare a croaţilor şi musulmanilor bosniaci din zona pe care aceasta o considera teritoriu sârb. Procesul său a început luna aceasta, dar a fost amânat din cauză că procurorii nu au predat avocaţilor apărării miile de pagini de documente.
Hadzic a fost inculpat în 2004 pentru crime împotriva umanităţii şi încălcarea legilor sau principiilor războiului pentru presupusa sa implicare în persecuţii, exterminare, crimă, privare de libertate, tortură, acte inumane, tratament crud, deportare, distrugerea intenţionată şi devalizarea proprietăţilor publice sau private. Fostul preşedinte al aşa-numitei Republici Krajina Sârbă a fost arestat în iulie 2011.
Raportul de 444 de pagini a identificat numeroase probleme în toată regiunea – printre acestea, violenţa în familie şi traficul forţat de femei în Albania, violenţe anti-rromi în Bulgaria, instituţii de stat slăbite în Bosnia şi Herţegovina (BiH) şi maltratarea deţinuţilor în Serbia şi Moldova.
În unele cazuri, guvernul este considerat o parte a problemei. Raportul îi evidenţiază pe oficialii români pentru contribuţie la discriminare, acuză Grecia de forţa excesivă a poliţiei, acuză Turcia de neîndeplinirea reformelor constituţionale promise şi menţionează că instanţele din Croaţia, BiH, Macedonia şi Montenegro nu au judecat cazurile de crime de război.
"Motivele pentru care ar trebui să respectăm drepturile omului sunt neînţelese într-o foarte mare măsură chiar şi în rândul elitei politice şi sociale", a declarat analistul Dragan Popovic, şeful Centrului de Poliţie din Belgrad, publicaţiei SETimes. "O parte a societăţii crede că drepturile omului fac parte din cererile legate de integrarea europeană şi că noi ne îndeplinim obligaţiile faţă de UE atunci când adoptăm unele legi sau reglementări legate de drepturile omului. Aceasta este problema cea mai serioasă, care generează toate celelalte probleme".
"Guvernele trebuie să susţină libertatea de exprimare în ţară şi în străinătate, să ia în serios responsabilităţile internaţionale şi să investească în sisteme şi structuri care asigură dreptatea, libertatea şi egalitatea în faţa legii", a afirmat Salil Shetty, secretarul general al Amnesty International.
Faceţi clic aici pentru a vedea raportul.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes