Soldaţii macedoneni rămân în Afganistan

29/05/2012

După ce NATO a ales să nu acorde statutul de membru Macedoniei, există unele apeluri la adresa guvernului de a retrage trupele din misiunea din Afganistan.

De Misko Taleski, din Skopie pentru Southeast European Times -- 29/05/12

photo

Unitatea macedoneană Scorpionii a servit în Afganistan în cadrul NATO. [Reuters]

Guvernul Macedoniei a declarat că este dedicat menţinerii trupelor ţării în cadrul misiunii NATO din Afganistan, în ciuda cererilor unora din ţară de a le retrage după ce organizaţia a ales din nou săptămâna trecută să nu acorde Macedoniei statutul de membru.

"Politica Greciei este nemiloasă faţă de soldaţii macedoneni, care îşi riscă vieţile zilnic pentru a aduce pace şi securitate în Afganistan. Politicienii iresponsabili şi politicile rezultante nu contribuie la securitatea şi stabilitatea regiunii noastre", a declarat preşedintele Georgi Ivanov publicaţiei SETimes.

Mica naţiune a făcut lobby pentru a primi o invitaţie la summitul NATO de la Chicago, dar organizaţia nu a luat măsuri în vederea extinderii. Aceasta este a doua dezamăgire pentru Macedonia, care a mai cerut o invitaţie în 2008, dar ambele cereri au fost respinse din cauza disputei îndelungate asupra numelui cu Grecia vecină.

"Macedonia ar trebui să regândească disponibilitatea sa de a continua participarea în Afganistan şi de a investi fonduri pentru a fi o parte a 'parteneriatului global' când ea însăşi se confruntă cu consecinţele crizei economice. Dacă aş fi întrebată, aş recomanda retragerea imediată a soldaţilor noştri", a declarat Biljana Vankovska, profesor la Institutul pentru Studii de Securitate, Apărare şi Pace, publicaţiei SETimes.

Ea a afirmat că cererile sunt determinate de refuzul de a acorda Macedoniei tratament egal şi ca rezultat al costului tot mai mare al participării ţării la misiunile NATO. Ar fi mai bine ca ţara să dedice timp şi resurse asigurării păcii pe plan intern, a afirmat ea.

Macedonia se situează pe locul al cincilea ca nivel de contribuţie cu soldaţi pe cap de locuitor din 2002, de când a început să participe la misiunile NATO din Irak, Liban, Bosnia şi Herţegovina şi Afganistan. În Afganistan există peste 2 000 de soldaţi macedoneni, precum şi alte câteva mii de cetăţeni macedoneni în cadrul diferitelor unităţi de sprijin. Soldaţii macedoneni sunt incluşi de asemenea în instruirea forţelor de securitate afgane.

Liderii militari ai Macedoniei afirmă că ţara ar trebui să menţină cursul pro-NATO în ciuda costului de 120 mn euro pentru misiunile NATO.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

"Retragerea din misiunea ISAF din Afganistan va fi o mare greşeală politică. Problemele nu sunt soluţionate prin răzbunare; tot ce facem în acest fel este să ne pierdem aliaţii şi prietenii. Iar acest lucru se întâmplă într-un moment în care soldaţii macedoneni primesc cele mai înalte decoraţiuni din partea NATO şi a SUA", a declarat fostul comandant al statului major, generalul Mistre Arosvski, publicaţiei SETimes.

Guvernul a declarat că nu intenţionează să sporească numărul de soldaţi din misiunile NATO, deoarece aceasta ar pune o povară prea mare asupra bugetului de stat. Aderarea la NATO se bucură de un sprijin de peste 90% în Macedonia, potrivit ultimelor sondaje, iar majoritatea cetăţenilor sunt sceptici în legătură cu retragerea trupelor.

"Este o reacţie umană să te revolţi faţă de jocurile politice ale marilor puteri, standardele duble şi deciziile nedrepte, în afara criteriilor acceptate. Dar pe termen lung, cu toţii credem că Macedonia va face parte într-o bună zi din NATO şi ar trebui să menţinem prezenţa armatei noastre în Aganistan", a declarat Todor Ristovski, un locuitor de 47 de ani din Skopie, publicaţiei SETimes.

Macedonia a fost recunoscută de peste 100 de naţiuni, dar este membră ONU sub "referinţa temporară" de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Grecia se opune numelui de Macedonia deoarece consideră că acesta constituie o ameninţare la adresa propriei sale provincii cu acelaşi nume. Macedonia afirmă că numele său este o chestiune de identitate naţională.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading
Votează
 
 

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Ştire

Raportul privind drepturile omului indică discriminare şi crime din ură în regiuneRaportul privind drepturile omului indică discriminare şi crime din ură în regiune

Încălcările drepturilor omului continuă în regiune, potrivit unui raport recent realizat de Amnesty International.

Cel mai popular

Loading
Loading
Loading

Sondaj

Consiliul Europei declară că există suficiente dovezi ale sprijinului partidului Răsărit Auriu pentru violență pentru ca Grecia să îl interzică, dar Atena a refuzat. Ar trebui interzis Răsărit Auriu?

Da.
Nu.
Nu ştiu.



vezi rezultatele Adaugă un comentariu