20/04/2012
Autorităţile din Pristina spun că plăcuţele de înmatriculare eliberate în Serbia sunt ilegale şi vor fi confiscate.
De Linda Karadaku, din Pristina pentru Southeast European Times -- 20/04/12
![]() Autorităţile cer ca toate autovehiculele înregistrate în Kosovo să fie dotate cu noile plăcuţe eliberate de ministerul de interne. [Laura Hasani/SETimes] |
Kosovo va introduce noi reglementări cu privire la plăcuţele de înmatriculare. Acestea prevăd ca toate autovehiculele înregistrate în ţară să fie dotate cu plăcuţe emise de ministerul de interne începând de la 1 iunie. Proprietarii de maşini au două opţiuni: plăcuţele de înmatriculare cu însemnele Kosovo (KS) şi Republica Kosovo (RKS).
Legea va permite poliţiei să oprească maşinile cu plăcuţe vechi, să le confişte şi să amendeze şoferii pentru încălcarea legii. Chestiunea provoacă îngrijorare mai ales în nordul dominat de sârbi, deoarece plăcuţele de înmatriculare emise în Serbia vor deveni în curând ilegale. Liderii sârbi locali i-au îndemnat pe sârbi să nu se înregistreze pentru eliberarea de documente şi plăcuţe de înmatriculare kosovare sau pentru permise de conducere emise de autorităţile din Pristina.
Primarii sârbi din nord spun că acordurile încheiate între Kosovo şi Serbia, mediate de UE, sunt de vină pentru situaţia actuală.
"Acordurile încheiate la Bruxelles de şeful echipei din Belgrad, Borislav Stefanovic, au îngreunat viaţa sârbilor din Kosovo, în special Acordul privind Libera Circulaţie, care prevede schimbarea cetăţeniei lor în 'kosovară' ", a declarat primarul localităţii Zubin Potok, Slavisa Ristic, potrivit B92.
În decembrie 2011, Kosovo şi Serbia au încheiat un acord privind libera circulaţie prin care plăcuţele de înmatriculare RKS din Kosovo se înlocuiesc cu plăcuţe temporare la intrarea pe teritoriul sârb.
"Pentru persoanele care călătoresc cu plăcuţe de înmatriculare RKS, la punctele de trecere a frontierei se vor pune la dispoziţie plăcuţe temporare", a declarat UE după încheierea acordului.
Stojan M., un locuitor din Mitrovica care a cerut să nu i se publice numele complet din motive de siguranţă, a spus că nu ştie ce se va întâmpla. "Oamenii din nord nu sunt dispuşi să îşi înregistreze maşinile cu plăcuţe de înmatriculare eliberate de instituţii kosovare. Noi am primit recent plăcuţe de înmatriculare de la instituţiile din Serbia. Nu văd de ce poliţia kosovară crede că are dreptul să ni le ia şi să ne impună plăcuţe kosovare", a declarat acesta pentru SETimes.
Stojan a adăugat că plăcuţele de înmatriculare eliberate de autorităţile sârbe sunt "legale" şi că el nu are nevoie de plăcuţe kosovare în nord. "Aceasta este situaţia aici. Aş putea avea eventual probleme dacă aş călători cu [plăcuţe de înmatriculare sârbeşti] în sud; prin urmare, voi fi atent şi voi găsi alte mijloace de transport când doresc să trec prin Kosovo spre Vidovdan sau să-mi vizitez prietenii", a spus Stojan.
Noile plăcuţe de înmatriculare RKS au fost introduse în Kosovo în decembrie 2010. Cele cu KS au fost eliberate anterior de administraţia ONU din Kosovo, din 1999 până în 2010. Serbia acceptă în continuare plăcuţele de înmatriculare cu însemnul KS pentru călătoriile în Serbia.
"Maşinile cu plăcuţe de înmatriculare sârbeşti eliberate pentru rezidenţii din Serbia, precum şi maşinile cu plăcuţe de înmatriculare KS eliberate în Kosovo vor putea circula liber în Kosovo sau Serbia sau tranzita aceste ţări", potrivit UE.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes