20/04/2012
Un scandal de corupţie plus măsurile de austeritate egal vremuri grele pentru armata Greciei.
De Andy Dabilis, din Atena pentru Southeast European Times -- 20/04/12
![]() Armata a organizat o paradă luna trecută la Atena pentru a marca Ziua Independenţei Greciei. [Reuters] |
Ţara a fost deja zguduită de un scandal de spălare de bani în care este implicat un fost ministru al apărării acuzat că ar fi acceptat nu mai puţin de 47 mn euro ca mită pentru aprobarea unor contracte de achiziţionare a unor rachete şi a unui submarin german care s-a adeverit a fi defect. Acum Grecia se îngrijorează în legătură cu reducerile mari din cheltuielile militare, planificate în cadrul unei noi runde de măsuri de austeritate.
Grecia supravieţuieşte dintr-o primă rundă de 109 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi de salvare de la Troica UE-FMI-BCE, care a aprobat un al doilea pachet de salvare de 130 miliarde de euro, însă doar cu condiţia ca Grecia să continue reducerile salariale, majorările de taxe, reducerea pensiilor şi concedierea a 150 000 de angajaţi la stat în următorii trei ani. Aceeaşi Troică a avertizat că sunt necesare noi reduceri de 12 mn euro, în condiţiile în care grecii se pregătesc pentru alegerile din 6 mai, urmând să aleagă un nou prim-ministru într-un peisaj politic fracturat care ar putea duce la formarea unui nou guvern de coaliţie.
Asta înseamnă că Grecia, ale cărei costuri legate de apărare de aproximativ 4,3% din PIB-ul de 301,8 miliarde USD al ţării constituie cel mai mare procent din Europa, trebuie să examineze cheltuielile militare, considerate mult timp de neatins. Reducerile s-ar putea ridica la 30% în următorii câţiva ani, cifră despre care unii analişti spun că ar putea slăbi capacitatea Greciei de a se apăra şi de a-i ţine în afara graniţelor sale pe imigranţii ilegali. Cei care critică cheltuielile spun că este realizabil, întrucât Grecia nu are niciun inamic real.
“Grecia încearcă să ţină ritmul cu cheltuielile Turciei în armament, dar o mulţime de cheltuieli sunt inutile… Este o mentalitate de Război Rece”, a declarat Ioannis Michelatos, şeful Institutului pentru Securitate şi Analiza Apărării din Atena, publicaţiei SETimes.
Însă John Nomikos, analist pe probleme de contraterorism şi director al Institutului de Cercetare pentru Studii Europene şi Americane din Atena, a afirmat că se teme că ţara va fi în pericol. “Criza financiară va compromite securitatea Greciei, nu doar securitatea apărării, ci şi cea internă”,a declarat el publicaţiei SETimes. “Acum avem nevoie de o Securitate Internă Greacă … Turcia este o problemă pentru noi, dar migraţia ilegală este o ameninţare mai mare şi aceasta va afecta securitatea la graniţe”, a declarat el, îngrijorat că reducerile vor diminua numărul de patrule.
Armata Greciei a rămas bine finanţată, chiar şi după demararea măsurilor de austeritate brutale în urmă cu doi ani. În 2006, aceasta era unul din cei mai mari importatori de arme din lume, fiind devansată doar de China şi India, şi comanda rachete, submarine şi alte arme în timp ce ţara reducea pensiile şi îi taxa pe săraci. Dacă cheltuielile militare ar fi fost de doar 1,7% în ultimii 20 de ani, Grecia ar fi economisit în total 52% din PIB-ul său, potrivit ziarului britanic The Guardian.
Grecia menţionează frecvent provocări din partea Turciei, inclusiv incursiuni ale avioanelor de luptă turceşti care impun reacţii de tipul luptei simulate din partea avioanelor greceşti, ca o justificare majoră pentru cheltuielile militare. Însă Turcia este un aliat NATO şi a propus reduceri reciproce de arme, propunere respinsă de Grecia. Relaţiile externe dintre ţări s-au încălzit în ultimul deceniu şi Grecia sprijină aderarea la UE a Turciei, îndelung amânată.
Viceamiralul în rezervă Vasilios Martzoukos, preşedintele Institutului Elen pentru Studii Strategice, a admis faptul că criza economică impune reduceri ale cheltuielilor militare, dar a declarat publicaţiei SETimes că “singurul criteriu … este bazat pe economie şi logistică”. El a afirmat că “Turcia constituie o ameninţare militară directă atât pentru Grecia, cât şi pentru Cipru … Revendicările turceşti, care se opun justiţiei internaţionale, tratatelor internaţionale şi rezoluţiilor ONU, periclitează integritatea Greciei. Slăbirea forţelor armate greceşti doar în baza criteriilor economice ar aduce un risc mare nu doar pentru siguranţa Greciei, ci şi pentru cea a Europei şi a Occidentului”.
Forţa Aeriană Elenă a declarat că va retrage o mare parte din aparatele sale de zbor, inclusiv avioanele Mirage 2000, şi va suspenda achiziţia de elicoptere pentru trei ani, va diminua numărul de baze sau va închide câteva din acestea şi va reduce cheltuielile de întreţinere. Economia Greciei este într-o stare atât de proastă încât ministrul interimar al apărării Dimitri Avramopoulos a fost nevoit să suspende oferta SUA de a dona Greciei 400 de tancuri M1A1 Abrams folosite deoarece nu a avut cei 10 mn euro necesari pentru transportarea lor.
Un raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm sugerează că un exces de cheltuieli militare de patru ani, care s-a încheiat în sfârşit la finalul anului trecut, a clasificat Grecia pe locul 10 pe plan internaţional. Aceasta se afla pe locul patru înainte de reducerea cu 18% din 2002-2006, când comenzile de arme au început să se intensifice din nou. Site-ul de ştiri EU Observer a informat că Grecia a achiziţionat arme de peste 1 miliard de euro de la ţări UE în timp ce negocia primul pachet de salvare, în urmă cu doi ani.
Deşi Germania şi Franţa insistau asupra unei austerităţi mai mari -- ceea ce a dus la reducerea cheltuielilor pentru îngrijirile medicale, pensii şi alte nevoi umane de bază -- acestea încă presau Grecia, cel mai bun client al lor, să cumpere arme de la producătorii lor.
Patrick Theros, fost ambasador al SUA în Qatar şi specialist în apărare, a declarat că Grecia poate face faţă unei reduceri de 10-15% a cheltuielilor militare dacă Franţa şi Germania permit Greciei să anuleze contracte lucrative cu aceste ţări, să transfere achiziţiile către producătorii interni şi să renoveze fregatele existente. “Grecia poate avea forţe armate mai eficiente dacă este eliminată corupţia”, a declarat el publicaţiei SETimes. Însă, a adăugat el, “francezii şi germanii se vor împotrivi reformelor din sectorul apărării”.
Stavros Karkaletsis, şeful Centrului Elen pentru Analize Europene şi Internaţionale din Atena şi editorul unei reviste pe probleme legate de apărare, a declarat publicaţiei SETimes că reducerile sunt periculoase. “Suntem la linia roşie … echilibrul din Marea Egee va fi o catastrofă pentru noi. Dacă ne decidem pentru mai multe reduceri în apărare, securitatea Greciei va fi mai slabă”. El a adăugat: “Comportamentul Turciei trebuie să aibă legătură cu puterea noastră în Marea Egee … puterea noastră scade şi tot scade”.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes