Majorarea preţurilor îi face pe greci să stingă ţigările

05/01/2012

Singurul lucru pe care grecii îl iubesc mai mult decât fumatul este să ignore legile împotriva acestuia.

De Andy Dabilis, din Atena pentru Southeast European Times -- 05/01/12

photo

Majorarea taxei pe ţigări a dat rezultate mai bune decât interdicţia asupra fumatului în Grecia, reducând cifra fumătorilor cu 16%. [Reuters]

După cinci interdicţii eşuate asupra fumatului impuse în ultimul deceniu, rata fumatului din Grecia -- una din cele mai mari din lume şi numărul unu pe lista numărului de ţigări fumate per cap de locuitor – a început încet să scadă, în mare măsură datorită unui val de majorări ale taxelor, inclusiv asupra tutunului, în timp ce ţara se luptă cu criza economică.

Chiar dacă grecii continuă să nu ţină cont de interdicţiile asupra fumatului în locurile publice, firme şi cafenele şi îşi aprind ţigările aproape oriunde fără a fi pedepsiţi, numărul celor care trag din ţigară a scăzut cu 16% în ultimul an, a declarat Gregory Connolly, profesor la Harvard şi directorul Centrului pentru Controlul Global al Tutunului, la o conferinţă antifumat din Atena, unde a prezentat un raport privind Epidemia Tutunului în Grecia.

Connolly a afirmat că majorarea accizelor de la 19% la 23% la ţigări a fost un factor major, dar şi campaniile de sensibilizare a populaţiei cu privire la pericolele tutunului au început să aibă un impact, în ciuda sprijinului limitat din partea Ministerului Sănătăţii. Acesta permite cazinourilor şi cluburilor de noapte mari să ocolească interdicţia asupra fumatului şi să cumpere licenţe care permit zone pentru fumători mai mari, în încercarea de a strânge 40 milioane euro, o parte din datoria de 346 miliarde euro a ţării.

Connolly este considerat o pacoste de către industria tutunului, pe care acesta o atacă cu consecvenţă ca fiind o maşină ucigaşă de făcut bani. El a afirmat că 19 000 de greci mor anual din cauza fumatului.

El a declarat publicaţiei SETimes că "pericolul real sunt companiile străine de tutun", care îi vizează pe tinerii greci. "Acestea transmit mesajul că fumatul este grozav, dar îi omoară", a declarat el despre victime.

Unul din participanţii la evenimentul de trei zile, Kyriake Vlachandrea, a declarat că a asistat la aceasta în mod direct în calitate de moaşă şi infirmieră de şcoală publică. "Văd copii care tuşesc şi încerc să le spun că ţigările sunt de vină", a declarat ea pentru SETimes. Unii, a afirmat ea, au 13 ani sau mai puţin. "Ei spun că încearcă să se lase, dar că au presiuni din partea colegilor şi probleme în viaţă".

Evenimentul şi raportul au fost sponsorizate de un militant grec american împotriva fumatului în Grecia, filantropul George Behrakis, care a făcut o avere în industria farmaceutică în Massachusetts şi a dezvoltat un medicament popular împotriva astmului.

Vărul său, Panagiotis Behrakis, profesor asociat la Universitatea din Atena, a declarat pentru SETimes că este încurajat de scăderea ratei fumatului, dar a admis că "este dificil să stabileşti dacă preţul sau întreaga campanie au dat rezultate în Grecia". Behrakis şi Connolly sunt investigatori principali ai proiectului Acţiunea Elenă împotriva Tutunului prin Cercetare (HEART).

În ciuda majorării accizelor la tutun, preţul mediu al unui pachet de ţigări în Grecia încă se situează printre cele mai scăzute din Europa, la 3,88 euro, potrivit Asociaţiei Producătorilor de Tutun din Marea Britanie.

Behrakis a afirmat că sarcina a fost îngreunată de rezistenţa guvernului de a aplica interdicţia asupra fumatului, în ciuda unui sprijin de 70% pentru aceasta.

"Ştim că [legea împotriva] fumatului în spaţii închise nu este implementată şi că există încălcări ale legii în fiecare zi", a declarat el. Behrakis a afirmat că simte o lipsă a voinţei politice de a lupta împotriva restaurantelor, tavernelor, barurilor, cazinourilor şi cluburilor de noapte. El a declarat că guvernul ar trebui să ridice preţul produselor din tutun cu 2 euro, ceea ce ar genera alte 440 milioane de euro pe an sub formă de taxe şi ar reduce numărul de fumători cu 460 000, reducând astfel şi costurile din sectorul sănătăţii.

Raportul a constatat că consumul mediu de ţigări de către cei 3,8 milioane de fumători din Grecia a scăzut de la 3 055 per cap de locuitor în 2008 la 2 458 în 2010, dar că utilizarea totală este totuşi de 27,7 miliarde.

"Această cifră continuă să fie de proporţii epidemice", s-a menţionat în raport. Chiar şi activiştii antifumat au declarat că se pot face prea puţine pentru a opri fumatul excesiv în zonele preferate în mod tradiţional de greci, în special cafenelele. Potrivit proiecţiilor raportului, în ritmul actual, 500 000 de persoane vor muri în 25 de ani din motive ce ar fi putut fi prevenite. Chiar acum, 53 de greci mor în fiecare zi de boli provocate de fumat. Grupul Grecia Liberă de Fumat a declarat că aceste probleme medicale reprezintă 14,4% din bugetul total al sănătăţii, sau peste 3,4 miliarde euro pe an -- 9,4 milioane pe zi.

În ianuarie, guvernul a promis o nouă acţiune împotriva fumatului şi a declarat că sute de inspectori vor lua la verificat stabilimentele pentru a se asigura că fumatul a fost oprit, dar aceasta nu s-a materializat. Acest lucru a fost determinat parţial de ezitarea de a impune amenzi de până la 10 000 de euro proprietarilor de baruri şi restaurante şi de 500 de euro fumătorilor, precum şi de rezistenţa firmelor.

"Decizia vine într-un moment în care economia este în recesiune profundă; aceasta va duce la închiderea a mii de firme şi cel puţin 80 000 de locuri de muncă vor fi pierdute", a declarat apoi Yiorgos Kavathas, secretarul general al Federaţiei Proprietarilor Greci de Restaurante. De atunci legea a fost aplicată mai mult simbolic.

În 30 august, la un an după intrarea în vigoare a celei de-a cincea interdicţii asupra fumatului, fuseseră înaintate 30 878 de plângeri privind încălcarea legii, potrivit Centrului pentru Boli Infecţioase (KEEL), care operează o linie de asistenţă telefonică prin care cetăţenii sunt informaţi despre restricţii. Aproximativ 27 260 erau referitoare la restaurante, baruri şi cafenele, principalele locuri pentru fumat.

S-au înregistrat de asemenea 366 de apeluri privind fumatul în spitale de stat şi 288 privitoare la profesori care au fumat în şcoală. Totuşi, ministerul a declarat că 50% din greci au redus fumatul de la intrarea în vigoare a interdicţiei ignorate.

Frank Chaloupka, un profesor distins de la Universitatea Illinois-Chicago, care a luat cuvântul la seminarul despre Economia Controlului Tutunului, a declarat că există o corelaţie între majorarea preţurilor şi taxelor şi reducerea fumatului.

"Oamenii reduc fumatul atunci când acesta devine prea costisitor", a declarat el publicaţiei SETimes după prezentarea sa. El a declarat însă că este crucial să îi faci pe oameni să înţeleagă că fumatul lor îi afectează sau ucide pe fumătorii pasivi, o descoperire făcută în urmă cu 30 de ani de dr. Dimitrios Trichopoulos, profesor de epidemiologie la Şcoala de Sănătate Publică Harvard, care a contribuit la redactarea noului raport.

"Trebuie să arătăm clar modul în care fumatul cuiva afectează alte persoane", a afirmat Chaloupka.

Athanassios Vozikis, lector la Departamentul de Ştiinţe Economice al Universităţii din Pireu, a declarat celor prezenţi la conferinţă că există multe mituri cu privire la fumat, dar "există un singur adevăr -- it ucide şi costă".

Deşi conferinţa a ţinut predici corului de activişti antifumat, unii s-au declarat enervaţi de vestea că tot mai mulţi greci renunţă la acest obicei.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

"Eu nu sunt o fumătoare şi niciunul din prietenii mei nu este, dar o mulţime de persoane nu au suficientă respect de sine sau nu pot rezista acestei dependenţe". Ea a declarat că aceştia sunt descurajaţi de eşecul interdicţiei asupra fumatului. "Este un lucru comun în Grecia să ai legi care nu sunt aplicate deoarece oamenii nu iubesc atât de mult guvernul", a declarat Stefania Koustsilieri, studentă de 20 de ani la un colegiu de farmacie, pentru SETimes.

Chaloupka este mai optimist, menţionând că cifra fumătorilor a scăzut şi în alte ţări europene care au adoptat legi dure împotriva fumatului. "Cine ar fi crezut vreodată în Franţa că oamenii vor renunţa la fumatul în cafenele?", a spus el.

Kleon Antoniou, un binecunoscut ghitarist de jazz, spune că în cluburile în care el lucrează aproape noapte de noapte este atât de mult fum încât acestea seamănă cu fumoarurile pentru opiu, dar că nu există nicio tentativă de a aplica interdicţia. Proprietarii se tem de pierderea clienţilor tocmai într-un moment în care au cea mai mare nevoie de venituri. El spune că este improbabil să reducă numărul de ţigări fumate dacă preţurile nu cresc mult mai mult.

"Poate că atunci când voi aprinde o ţigară mă voi gândi de ce o fac şi voi fuma mai puţin", a declarat el pentru SETimes. El fuma la momentul în care a spus aceasta.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading
Votează
 
 

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Focus on Ukraine

Ştire

Noua legislaţie fiscală din Croaţia se dovedeşte eficientăNoua legislaţie fiscală din Croaţia se dovedeşte eficientă

Noile măsuri riguroase ale administraţiei fiscale croate dau rezultate.

Cel mai popular

Loading
Loading
Loading

Sondaj

Cetățenii din Balcani ar trebui să rămână acasă și să nu participe la luptele din Siria

De acord
Nu sunt de acord
Nu știu