BiH intenţionează să dezvolte sursele de energie regenerabilă

31/01/2011

Bosnia şi Herţegovina este o comoară de surse de energie regenerabilă, majoritatea neexploatate.

De Ljiljana Smiljanic din Bania Luka şi Jusuf Ramadanovic din Saraievo pentru Southeast European Times -- 31/01/11

photo

Stâlpul unui instrument de măsurat vântul în BiH. [Compania de electricitate Herceg-Bosna]

Energia regenerabilă din Bosnia şi Herţegovina (BiH) rămâne în mare parte neexploatată, dar nu din lipsă de potenţial, spun experţii. Ţara suferă de absenţa unei legislaţii clare la nivel de stat şi nici un minister nu a fost însărcinat anume cu această problemă.

Printre alte obstacole se numără lipsa experţilor în domeniu, tehnologia învechită şi monopolul exercitat de cele trei mari companii electro-energetice din BiH.

Mubera Bicakcic, şefa departamentului energetic din Ministerul Comerţului Exterior şi al Relaţiilor Economice, a declarat că se lucrează la un studiu care va face recomandări pentru o lege la nivel de stat care să stabilească criteriile şi principiile.

"Acest studiu va constitui baza dezvoltării strategiei energetice [a ţării]. Acesta ne va oferi instrucţiuni pentru acest sector până în 2020 şi ne va da o imagine de ansamblu a resurselor de energie", a spus ea.

Cu toate acestea, "nu putem şti când vor adopta politicienii noştri această lege", a adăugat Bicakcic.

Ministerul turismului şi protecţiei mediului din Federaţia BiH declară însă că are deja pregătită o strategie pentru următorul deceniu, legislaţia entităţii fiind adaptată pentru a se armoniza cu criteriile UE.

Potrivit lui Amer Jerlagic, directorul executiv al companiei de electricitate de stat Elektroprivreda BiH, printre proiectele actuale se numără hidrocentralele Vranduk şi Janjici, care se construiesc pe râul Bosna în colaborare cu banca germană KFV, precum şi alte două hidrocentrale în Olovo.

Construcţia centralei eoliene Mesihovina a fost demarată în septembrie lângă Tomislavgrad, în regiunea Herţegovina. Aceasta urmează să fie finalizată în 2013 şi să producă o capacitate eoliană de 33%, peste media europeană.

Aceasta ar putea atinge într-adevăr "cea mai mare capacitate dintre centralele eoliene regionale", potrivit lui Matan Zaric, directorul general al companiei publice de electricitate bosniaco-croate Herzeg-Bosnia.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Fondurile pentru unele proiecte se lasă însă aşteptate. Trei termocentrale, doisprezece hidrocentrale şi trei centrale eoliene aşteaptă interesul investitorilor străini.

"Investitorii sunt încă descurajaţi de absenţa unei legi la nivel central, de stat, privitoare la energia electrică. Această lege ar trebui să definească obligaţiile şi condiţiile pentru distribuitori în transferarea energiei electrice de la producători şi să stabilească preţurile", a declarat Faruk Mustovic, unul dintre principalii experţi în domeniul energetic din BiH.

Bogată în râuri şi păduri, ţara este aşezată pe o potenţială mină de aur în ceea ce priveşte resursele regenerabile. BiH are de asemenea un potenţial geotermal important, în special în apropiere de oraşele Bosanski Samac, Kakanj şi Saraievo – potenţial insuficient pentru producţia de energie, dar care poate fi folosit pentru scopuri de încălzire.

Exploatarea acestui potenţial, protejând totodată frumuseţea naturală a BiH, va constitui o provocare pentru mulţi ani de acum încolo. În condiţiile în care dezordinea politică împiedică crearea unei strategii naţionale globale, ar putea trece însă mult timp până când eforturile se vor concretiza.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading
Votează
 
 

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Ştire

Noua legislaţie fiscală din Croaţia se dovedeşte eficientăNoua legislaţie fiscală din Croaţia se dovedeşte eficientă

Noile măsuri riguroase ale administraţiei fiscale croate dau rezultate.

Cel mai popular

Loading
Loading
Loading

Sondaj

Cetățenii din Balcani ar trebui să rămână acasă și să nu participe la luptele din Siria

De acord
Nu sunt de acord
Nu știu