23/11/2009
Fostul vicepreşedinte al parlamentului, Ilaz Ramajli, rememorează căderea Zidului Berlinului.
De Linda Karadaku, din Pristina pentru Southeast European Times -- 23/11/09
![]() Slobodan Milosevic a anulat autonomia Kosovo în 1989. [Getty Images] |
Ilaz Ramajli era un tânăr politician kosovar în noiembrie 1989, la momentul căderii Zidului Berlinului. Acesta a urmărit evenimentul la Radioteleviziunea din Pristina (RTP), singurul canal de televiziune din vremea aceea.
Ramajli, fost vicepreşedinte al parlamentului kosovar, rememorează amintirile din acea noapte.
"A fost atât de emoţionant, a fost ca şi cum întreaga lume se schimba, a fost ca şi cum vedeai ceva la care nu te-ai fi gândit vreodată că se va întâmpla", a declarat Ramajli pentru SETimes.
Zidul Berlinului a căzut într-un moment deosebit de complex pentru Kosovo. Fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic a anulat autonomia ţării în 1989, iar un număr considerabil de albanezi kosovari au fost închişi pentru opiniile lor politice.
"Primele semnale privind dizolvarea fostei Iugoslavii se vedeau deja, exista o expresie masivă de nemulţumire faţă de statutul albanezilor în fosta Iugoslavie ... iar căderea Zidului Berlinului, şi nu doar impactul actului ca atare, ci întregul proces, schimbările din fosta Uniune Sovietică şi dizolvarea Pactului de la Varşovia au avut o influenţă extraordinară asupra întregului mers al evenimentelor din Kosovo în 1990 şi mai târziu", a afirmat Ramajli.
"Exista sentimentul general că lucrurile se schimbă semnificativ în bine, în special în rândul naţiunilor care nu se considerau libere", a afirmat acesta.
Principalele două instituţii de presă din Pristina din acea vreme, RTP şi ziarul Rilindja, şi-au informat cititorii despre prăbuşirea zidului, dar nu exista "libertatea de a comenta".
"A fost vestea zilei pentru o perioadă lungă de timp, privită îndin contextul Kosovo", a afirmat Ramajli.
"Căderea zidului a fost percepută de albanezii kosovari ca un act de schimbare şi îmbunătăţire a nedreptăţilor care au avut loc în întreaga Europă după cel de-al doilea război mondial; era concluzia logică a evenimentelor petrecute în sud-estul Europei", spune el.
În timp ce fostele republici iugoslave păşeau pe calea câştigării independenţei lor, Milosevic a început o campanie de anulare a statului autonom al Kosovo în cadrul Serbiei. Timp de un deceniu, acţiunile sale au determinat eforturi din partea albanezilor de a se separa de Serbia şi tentative de dejucare a independenţei lor.
La sfârşitul anilor 1989, odată cu slăbirea puterii Ligii Comuniste Iugoslave din Kosovo, a fost înfiinţată Liga Democrată din Kosovo, unul din fondatori fiind Ibrahim Rugova.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes