Noul preşedinte al UE ar putea sprijini aderarea Turciei

19/11/2009

Două noi posturi din cadrul UE ar putea fi cheia pentru viitorul Turciei în cadrul Uniunii.

Diverse surse – 19/11/09

"Turcia oferă un pod intercultural, împiedicând polarizarea şi demonstrând că islamul şi democraţia pot coexista", a declarat negociatorul-şef al Turciei, Egemen Bagis. [Getty Images]

La întâlnirea de joi (19 noiembrie) de la Bruxelles, UE speră să decidă cine va prelua principalele posturi create de noul tratat de reformare a blocului, care intră în vigoare la 1 decembrie. Rezultatele, cuplate cu Tratat de la Lisabona, recent ratificat, ar putea juca un rol major în extinderea graniţei Europei pentru a include Turcia.

Cele două noi poziţii -- cea de preşedinte al UE şi de înalt reprezentant pentru afacerile internaţionale -- au un mandat de 2,5 şi, respectiv, 5 ani.

Obiectivul postului prezidenţial, potrivit Uniunii, "este să dea Europei o personalitate mai recognoscibilă şi să reprezinte opiniile acesteia pe scena lumii". Actualii favoriţi pentru această poziţie sunt prim-ministrul belgian Herman Van Rompuy, prim-ministrul luxemburghez Jean-Claude Junker şi fostul preşedinte leton Vaira Vike-Freiberga.

Înaltul Reprezentant va conduce întâlnirile miniştrilor de externe ai blocului, va coordona poziţiile politice şi va avea un cuvânt de spus asupra modului în care blocul va cheltui bugetul anual pentru ajutor extern.

"Din punct de vedere oficial, nici noul post de preşedinte, nici Tratatul de la Lisabona nu va schimba nimic în privinţa extinderii -- cerinţele pentru acceptarea ţărilor candidate şi regulile pentru admiterea în UE sunt aceleaşi", a declarat administratorul Consiliului UE, Pier Paolo Settembri, pentru Hurriyet Daily News.

Totuşi, a continuat el, "dacă [noul şef] are o personalitate vizibilă, cu un rol activ pe scena internaţională şi recunoscut ca partener influent, atunci cred că totul va fi afectat de acest post nou, inclusiv procesul extinderii".

"Tratatul de la Lisabona va avea un impact major asupra tuturor acţiunilor externe ale UE, inclusiv asupra extinderii", a declarat Thomas Grunert, şeful unităţii responsabile pentru extindere a Parlamentului European. "Dacă noul preşedinte este o persoană cu o atitudine pozitivă faţă de continuarea extinderii … şi are o atitudine deschisă faţă de Turcia, acest lucru va avea, bineînţeles, un impact".

Majoritatea argumentelor în favoarea aderării Turciei se concentrează asupra creării de poduri. "Credem că aderarea Turciei … oferă o oportunitate valoroasă pentru întâlnirea societăţilor cu credinţe şi culturi diferite şi pentru reunirea civilizaţiilor în cadrul UE", a declarat prim-ministrul Recep Tayyip Erdogan la începutul acestui an.

"Turcia oferă un pod intercultural, împiedicând polarizarea şi demonstrând că islamul şi democraţia pot coexista", a declarat negociatorul-şef al Turciei, Egemen Bagis, săptămâna trecută.

Dar publicul european este oare convins?

Centrul pentru Studii Europene al Universităţii Bogazici a efectuat un sondaj în cinci ţări membre UE.

Sondajul realizat pe 5 000 de persoane din Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania şi Polonia a relevat că 68,5% au opinii pozitive cu privire la Turcia, iar 25% au opinii negative. Aderarea Turciei este sprijinită îndeosebi de cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani şi de cei cu studii superioare. Cei de peste 65 de ani sprijină cel mai puţin aderarea acesteia.

Rezultatele au relevat de asemenea că deşi europenii îşi definesc identitatea în baza drepturilor omului, democraţiei şi bunăstării socio-economice şi le acceptă pe acestea ca fiind principalele criterii pentru aderare, aceştia evaluează aderarea Turciei din punctul de vedere al culturii. Aproximativ 40% au declarat că atitudinea lor faţă de Turcia este determinată de factorii culturali.

Cele mai convingătoare argumente împotriva aderării Turciei se concentrează pe diferenţele religioase: fiind o ţară musulmană, Turcia nu se potriveşte originilor creştine ale UE.

Cele mai convingătoare argumente pentru aderarea Turciei sunt cele legate de contribuţia ţării la influenţa UE în Orientul Mijlociu şi de contribuţia militară a acesteia.