Serbia doreşte confirmarea cooperării

06/11/2009

Oficialii sârbi şi-au exprimat joi speranţa că procurorul-şef al ONU, Serge Brammertz, va oferi o evaluare pozitivă a colaborării ţării lor cu tribunalul de la Haga, evaluare esenţială pentru aderarea acesteia la UE.

(AP, AFP, Reuters, DPA, Beta, B92, Guvernul sârb, Parlamentul European - 05/11/09; AFP - 04/11/09; AP - 03/11/09)

photo

Procurorul sârb pentru crime de război, Vladimir Vukcevic, a declarat miercuri (4 noiembrie) că speră că raportul ONU va recunoaşte "cooperarea completă" a ţării sale în încercarea de a-i aduce pe cei doi fugari în faţa justiţiei. [AFP]

Liderii sârbi l-au asigurat joi (5 noiembrie) pe procurorul-şef al ONU Serge Brammertz că Belgradul face tot posibilul pentru a-i captura pe ultimii doi inculpaţi pentru crime de război urmăriţi de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII).

Serbia îi "caută intensiv" pe fostul comandant militar sârb bosniac Ratko Mladic şi pe fostul lider sârb croat Goran Hadzic, a afirmat preşedintele Boris Tadic într-o declaraţie emisă după discuţiile sale cu Brammertz.

Acesta a sosit miercuri pentru o vizită de două zile la Belgrad pentru a evalua cooperarea Serbiei cu tribunalul de la Haga, inclusiv eforturile depuse de ţară pentru prinderea fugarilor. Brammertz urmează să prezinte luna viitoare un raport asupra acestei chestiuni Consiliului de Securitate al ONU.

Ultima inculpare amendată emisă TPII împotriva lui Mladic, care conţine 15 capete de acuzare, îl acuză pe acesta de crime de război comise în timpul conflictului din 1992-1995 din Bosnia şi Herţegovina (BiH), inclusiv de persecuţii, exterminare şi crimă, deportare, acte inumane şi luare de ostatici. El se confruntă de asemenea cu două acuzaţii de genocid pentru presupusul rol jucat în masacrarea a peste 7 000 de bărbaţi şi băieţi musulmani bosniaci în 1995 la Srebrenica şi pentru asediul de 43 de luni al oraşului Saraievo.

Principalul inculpat pentru crime de război dat în urmărire în Europa a trăit în Serbia, sub protecţia armatei, până în 2002, a declarat fostul şef de securitate al lui Mladic unui tribunal din Belgrad în iunie.

Mulţi cred că atât el, cât şi Hadzic, care este acuzat de crime de război pentru rolul jucat în conflictul din 1991-1995 din Croaţia, se ascund în Serbia.

Arestarea celor doi este o "prioritate pentru guvernul sârb", a declarat prim-ministrul Mirko Cvetkovic în urma întrevederii de joi cu Brammertz.

Procurorul-şef al ONU "şi-a exprimat satisfacţia faţă de nivelul de cooperare al Serbiei cu tribunalul şi a salutat eficienţa tuturor organismelor competente", se menţiona într-o declaraţie guvernamentală.

În cursul vizitei sale, Brammertz s-a întâlnit de asemenea cu şeful consiliului sârb pentru cooperarea cu TPII, Rasim Ljajic, şi cu procurorul pentru crime de război al ţării, Vladimir Vukcevic.

"Am admis împreună că nu există aproape nici o chestiune nesoluţionată privitoare la accesibilitatea arhivelor, accesul la documente şi eliberarea martorilor de obligaţia de a păstra secrete", a declarat Ljajic agenţiei de ştiri Beta din Belgrad după discuţiile cu Brammertz. "Singura chestiune nesoluţionată rămasă este arestarea celor doi suspecţi".

Cooperarea deplină cu TPII este o condiţie esenţială pentru progresul integrării europene a Serbiei.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Vukcevic a declarat agenţiei Reuters într-un interviu acordat joi că Serbia are "voinţa politică" de a îndeplini această condiţie. El crede de asemenea că "Mladic va fi arestat până la sfârşitul anului", deşi majoritatea sârbilor se opun capturării acestuia, potrivit unui sondaj recent.

Procurorul sârb şi-a exprimat speranţa că viitorul raport al lui Brammertz va recunoaşte "cooperarea completă" a ţării sale în eforturile depuse pentru aducerea celor doi fugari în faţa justiţiei. El a mai declarat agenţiei Reuters că alţi 16 indivizi vor fi arestaţi în curând. Aceştia sunt suspectaţi de implicare în uciderea unui număr total de 45 de persoane în trei cazuri separate din timpul conflictelor din BiH şi Croaţia.

În aprilie 2008, Serbia a semnat Acordul de Stabilizare şi Asociere (ASA) cu Uniunea, un prim pas major către aderarea eventuală la Uniunea celor 27 de naţiuni, precum şi un Acord Comercial Interimar. Cele două acorduri nu au fost încă activate.

Potrivit Comisiei Europene, ASA va fi înaintat parlamentelor spre ratificare, iar implementarea Acordului Interimar va începe de îndată ce liderii UE vor decide că Serbia cooperează pe deplin cu TPII.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu