Serbia şi Turcia au semnat acorduri economice

28/10/2009

În pofida diferendelor privind Kosovo, cele două ţări au dezvoltat un parteneriat strategic.

De Igor Jovanovic, din Belgrad pentru Southeast European Times -- 28/10/09

photo

Preşedintele turc, Abdullah Gul (stânga), şi preşedintele sârb, Boris Tadic, la Belgrad. [AFP]

Preşedintele turc Abdullah Gul a încheiat marţi (27 octombrie) o vizită de două zile în Serbia, pe parcursul căreia au fost semnate o serie de acorduri economice. Gul a menţionat că firmele turceşti sunt interesate să investească în Serbia, în special în infrastructura acesteia, dată fiind amplasarea ideală a Serbiei în Balcani.

Legăturile bilaterale sunt puternice, l-a asigurat el pe omologul său sârb Boris Tadic. "Deşi noi [Serbia şi Turcia] nu împărţim o frontieră comună, trăim ca buni vecini", a afirmat Gul.

Această legătură are implicaţii mai largi, a remarcat el. "Nimeni nu trebuie să se teamă pentru pacea din regiune câtă vreme relaţiile dintre Serbia şi Turcia sunt atât de bune", a afirmat Gul.

Tadic a adăugat că cele două ţări împărtăşesc obiective strategice comune. "Ne sprijinim ferm în procesul integrării europene şi cooperăm în cadrul programului Parteneriatului pentru Pace. Considerăm că Turcia este unul din cei mai importanţi factori la nivel mondial", a afirmat Tadic.

Reiterând faptul că Serbia nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo, Tadic a subliniat că relaţiile diplomatice ale administraţiei din Ankara cu Pristina nu ar trebui să afecteze relaţiile turco-sârbe.

Din delegaţia turcă în Serbia au făcut parte membri ai comunităţii de afaceri şi experţi în construcţiile de drumuri, precum şi experţi în transformarea aeroporturilor militare în aeroporturi civile. Delegaţia turcă şi cea sârbă au semnat acorduri de cooperare economică, tehnică, socială şi financiară, precum şi în domeniul infrastructurii.

Anterior, cele două ţări au semnat un acord de liber schimb care va intra în vigoare până la finele acestui an.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Delegaţia turcă, predominant musulmană, a vizitat de asemenea regiunea Sandzak din sud-vestul ţării, unde trăiesc cei mai mulţi bosniaci din Serbia. Delegaţia a transmis disponibilitatea autorităţilor turce de a investi în construirea unei autostrăzi prin Sandzak. Meho Mahmutovic, primarul localităţii Novi Pazar, a anunţat că unele companii turceşti vor investi în infrastructura oraşului, care este în prezent într-o stare jalnică.

În timpul vizitei lui Gul, reprezentanţii ministerului economiei din Serbia şi cei ai companiei turceşti Turker au semnat un acord privind investiţia companiei în staţiunea balneară Bujanovacka Banja din sudul Serbiei.

Anul acesta, Belgradul a fost ocupat cu găzduirea unor oficiali străini importanţi – vicepreşedintele american Joe Biden a vizitat ţara în mai, iar preşedintele rus Dimitri Medvedev a vizitat capitala la începutul acestei luni.

O delegaţie de oficiali sârbi a fost în China în luna august – deplasarea a avut ca rezultat semnarea unui acord de cooperare strategic.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu