Johannis este noul premier al României

14/10/2009

Guvernul minoritar este primul din ultimii 20 de ani care a fost răsturnat printr-un vot de neîncredere dat de parlament.

De Paul Ciocoiu pentru Southeast European Times din Bucureşti – 14/10/09

photo

Premierul român Emil Boc (centru), ministrul turismului Elena Udrea (centru stânga) şi ministrul economiei Adrian Videanu (dreapta) au participat la şedinţa parlamentului de marţi (13 octombrie). [Getty Images]

Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR), toate trei aflate în opoziţie, au decis marţi (13 octombrie) să-l numească pe Klaus Johannis, primarul oraşului Sibiu şi liderul Forului Democrat al Germanilor, în funcţia de premier.

Cele trei partide, care au înlăturat actualul cabinet printr-un vot de neîncredere în aceeaşi zi, îl vor informa oficial pe Preşedintele Traian Băsescu de decizia luată.

PSD, PNL şi UDMR au fost, de asemenea, de acord ca noul cabinet să fie alcătuit exclusiv din tehnocraţi, iar principalele sale direcţii de interes să fie afacerile externe şi justiţia.

Surse din Mediafax afirmă că liderii celor trei partide au decis să nu semneze un acord de formare a unei coaliţii pentru a sprijini noul cabinet, ceea ce înseamnă că acesta va reprezenta doar o soluţie temporară, care va duce cel mai probabil la alegeri anticipate, după ce scrutinul din 22 noiembrie pentru alegerea preşedintelui se va finaliza.

Cu toate acestea, potrivit constituţiei, Băsescu are dreptul de a nu ţine seama de nominalizarea făcută, în ciuda faptului că cele trei partide deţin suficiente mandate parlamentare pentru a valida guvernul.

Potrivit speculaţiilor, Băsescu îl va nominaliza pe Emil Boc în funcţia de premier.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

În total, 254 de deputaţi au votat pentru susţinerea moţiunii de neîncredere, în timp ce 174 s-au opus. Acesta este primul guvern, după 1990, care a fost răsturnat ca urmare a unei moţiuni înaintate de opoziţie.

„Am pierdut o bătălie, dar nu şi războiul. Guvernul a căzut din cauză că membrii parlamentului nu au vrut să-şi piardă pensiile şi privilegiile”, a declarat Boc, făcând referire la un proiect de lege menit să reducă nivelul pensiilor şi salariilor preferenţiale, în încercarea de a scădea cheltuielile bugetare.

„Cu toate aceste dispute politice, România pierde practic două luni în lupta cu recesiunea. Un guvern tehnocrat, conceput pentru 45 de zile, contribuie la starea de instabilitate şi va ţine investitorii străini la distanţă, în timp ce cei care sunt deja prezenţi pe piaţa internă vor acţiona cu mai multă precauţie”, a declarat, pentru SETimes, Silviu Serviu, editorialist politic al cotidianului local Evenimentul Zilei.

„La nivel politic, această criză constituie o lovitură puternică pentru Băsescu deoarece acesta pierde practic controlul asupra guvernului chiar înaintea alegerilor prezidenţiale, ceea ce îi conferă un dezavantaj major”, a adăugat Sergiu.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com
Loading

Votează

Loading

1989: Căderea zidului

1989: Căderea zidului
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

Credeţi că Ratko Mladic se află în continuare în Serbia?

Da
Nu
Cine ştie?



vezi rezultatele Adaugă un comentariu (9)
Under translation. Please check back shortly

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes