Karadzic refuză din nou să pledeze

04/03/2009

Un judecător ONU a depus pledoarii de "nevinovăţie" pentru cele 11 acuzaţii de genocid şi crime de război înaintate împotriva lui Radovan Karadzic, după ce fostul lider sârb bosniac a refuzat să pledeze la audierea de marţi de la Haga.

(FT - 04/03/09; AP, AFP, Reuters, Bloomberg, DPA, AKI, BBC, VOA, RTTNews, Beta, B92 - 03/03/09)

photo

Un agent de pază verifică servieta fostului lider sârb bosniac Radovan Karadzic (dreapta), marţi (3 martie), la Haga. [Getty Images]

Fostul lider sârb bosniac Radovan Karadzic a refuzat să depună o pledoarie faţă de acuzaţiile de crime de război şi genocid în cursul audierii de marţi (3 martie) de la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII), aşa cum a făcut şi în urmă cu şase luni.

"Acest tribunal nu are nici un drept să mă judece", a declarat el judecătorului Iain Bonomy, care a prezidat şedinţa de la Haga.

Curtea a convocat audierea de marţi după ce procurorii ONU au înaintat o inculpare amendată împotriva lui Karadzic săptămâna trecută, la aproximativ şapte luni de la arestarea sa. Inculparea conţine două acuzaţii de genocid, cinci acuzaţii de crime împotriva umanităţii şi patru acuzaţii de încălcare a legilor şi principiilor războiului în timpul conflictului din 1992-1995 din Bosnia şi Herţegovina (BiH).

Aceasta reduce de asemenea numărul de presupuse locaţii ale crimelor de la 41 la 27.

Cazul lui Karadzic se află încă în faza preliminară procesului. Prezentându-se în instanţă la o şedinţă de la sfârşitul lunii august, acesta a refuzat să depună o pledoarie cu privire la inculparea anterioară. În conformitate cu reglementările TPII, judecătorul de atunci a depus pledoarii de nevinovăţie pentru fiecare acuzaţie în parte.

Bonomy a fost nevoit să repete această procedură în cursul scurtei audieri de marţi.

Karadzic, în vârstă de 63 de ani, s-a plâns că instanţa nu i-a oferit suficient timp pentru a-şi aduna consilierii juridici.

"Timpul meu a fost scurtat", a afirmat el. "Încă nu am propria echipă şi nu este vina mea".

La fel ca fostul preşedinte iugoslav Slobodan Milosevic, Karadzic se reprezintă singur la TPII. Comportamentul său în instanţă şi numeroasele depuneri de acte la dosar i-au determinat pe mulţi să creadă că acesta intenţionează să se folosească de tacticile de tergiversare puse în aplicare iniţial de mentorul său din timpul războiului.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Karadzic s-a folosit de audierea de marţi pentru a-şi reînnoi acuzaţiile legate de un presupus acord secret încheiat de el cu fostul reprezentant american Richard Holbrooke în 1996, pentru a-i oferi imunitate în faţa judecării de către TPII în schimbul părăsirii vieţii publice.

Holbrooke, care a contribuit la medierea Acordului de Pace de la Dayton în 1995, acord ce a pus capăt conflictului din BiH, a negat categoric faptul că ar fi făcut o asemenea propunere.

Confruntându-se cu termenul de 2010 pentru închiderea tuturor cazurilor, inclusiv a apelurilor, judecătorii şi procurorii de la TPII încearcă să accelereze cele 18 cazuri rămase.

TPII şi UE au presat Serbia să îi livreze pe ultimii doi criminali de război din conflictele balcanice din anii 1990 urmăriţi de tribunalul ONU, şi în special pe fostul comandant militar sârb bosniac Ratko Mladic. Celălalt inculpat urmărit de TPII şi aflat încă în libertate este liderul sârb croat din timpul războiului, Goran Hadzic.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu