Lansarea Forţei de Securitate a Kosovo atrage criticile Serbiei

22/01/2009

Oficialii sârbi au denunţat lansarea noii Forţe de Securitate a Kosovo, sprijinită de NATO, ca fiind "total inacceptabilă". Forţa anticipează că va avea 2 500 de membri în următorii câţiva ani.

De Blerta Foniqi-Kabashi, din Pristina pentru Southeast European Times -- 22/01/09

photo

Comandantul KSF, generalul Sylejman Selimi, se adresează Forţei miercuri (21 ianuarie). [AFP]

După aproape nouă ani de serviciu, Corpul de Protecţie a Kosovo (KPC) şi-a încheiat misiunea miercuri (21 ianuarie), la miezul nopţii. În locul KPC a fost lansată imediat noua Forţă de Securitate a Kosovo (KSF), care va beneficia de instrucţie şi muniţie din partea NATO.

Oficialii din Serbia declară că noua forţă reprezintă "un grup paramilitar ilegal" a cărui creare este "total inacceptabilă".

"[KSF] este o ameninţare directă la adresa securităţii naţionale, păcii şi stabilităţii întregii regiuni", a declarat ministrul sârb de externe Vuk Jeremic pentru B92. "Serbia se va folosi de toate mijloacele diplomatice necesare pentru a anula această decizie".

Jeremic a afirmat că preşedintele sârb Boris Tadic va protesta în faţa Secretarului General al ONU Ban Ki-moon şi şefului NATO Jaap de Hoop Scheffer.

O campanie naţională de recrutare pentru a aduna 300 de membri suplimentari ai KSF a început miercuri şi va dura până în 14 februarie. Potrivit misiunii sale, KFOR va oferi sprijin deplin acestui proces.

"Miercuri va începe competiţia de recrutare în KSF pentru toţi cetăţenii din Republica Kosovo. KSF va avea cantonamente în Pristina, Ferizaj, Prizren, Mitrovica, Peja, Gjilan [şi] în Skenderaj şi Llukar", a declarat KFOR.

Potrivit KFOR, forţă aflat sub egida NATO, din KSF vor face parte un număr substanţial de foşti membri ai KPC. Cu toate acestea, din cei 1 000 de membri ai actualei forţe, doar 200 până la 300 fac parte din fostul personal KPC.

KSF va fi o forţă multietnică ce va reprezenta toţi cetăţenii kosovari, precum şi o forţă cu sprijin internaţional deplin care va respecta Constituţia Kosovo şi standardele NATO, a declarat prim-ministrul Hashim Thaci miercuri.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Locotenentul NATO Henrik Kristensson a declarat că KSF va avea aproximativ 1 500 de membri până în toamnă – şi va creşte în cele din urmă la 2 500 de membri în serviciu activ şi circa 800 de rezervişti în doi până la cinci ani.

KSF va include atât etnici albanezi majoritari, cât şi sârbi minoritari şi se va afla sub controlul parlamentului.

Forţa va fi desfăşurată "în cooperare deplină cu prietenii noştri internaţionali", a declarat recruţilor comandantul KSF, generalul Sylejman Selimi, la adunarea de la mijlocul nopţii. "Ne aflăm la începutul unei faze noi; această forţă a devenit o realitate".

KPC a fost înfiinţată în 21 septembrie 1999 prin promulgarea Reglementării UNMIK 1999/8 şi elaborarea unei "Declaraţii a Principiilor" cu privire la rolul pe care KPC îl poate juca în Kosovo. Primii membri ai forţei au provenit în mare măsură din rândurile Armatei de Eliberare a Kosovo. KPC a îndeplinit servicii umanitare şi de urgenţă şi nu a avut nici un rol în apărare sau aplicarea legii.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu