Serbia se bucură de tradiţiile sale de iarnă

06/01/2009

Calendarul iulian, respectat de Biserica Ortodoxă, permite credincioşilor să sărbătorească nu un An Nou, ci doi.

De Igor Jovanovic, din Belgrad pentru Southeast European Times – 09/01/06

Sârbii ortodocşi ard ramuri de stejar în Ajunul Crăciunului, în faţa Bisericii Sf. Sava din Belgrad. [Getty Images]

Biserica Ortodoxă Sârbă încă aderă la calendarul iulian, ceea ce oferă sârbilor şansa de a sărbători Anul Nou de două ori: odată cu restul lumii, în 31 decembrie, şi din nou în 13 ianuarie.

Cu toate acestea, calendarele diferite ridică o problemă pentru biserică: şi anume, miercuri (7 ianuarie), într-un moment în care credincioşii ar trebui să postească înaintea Crăciunului ortodox, mulţi dintre aceştia sărbătoresc Anul Nou, după vechiul calendar gregorian.

În perioada comunistă, înainte de introducerea sistemului pluripartit, respectarea sărbătorilor religioase putea reprezenta o dizidenţă politică. Sub regimul Milosevic, în anii 1990, partidele de opoziţie au transformat adesea festivităţile publice ale aşa-numitului An Nou Sârbesc în mitinguri împotriva preşedintelui sârb şi iugoslav de la acea dată.

Acum, însă, festivităţile publice pentru Anul Nou sunt o mare atracţie pentru turismul sârbesc, deoarece zeci de mii de persoane din fostele republici iugoslave vin în Serbia -- şi în special la Belgrad -- pentru a se bucura de festivităţi.

Crăciunul este cea mai bogată sărbătoare după tradiţiile sârbeşti. Sârbii consideră că aceasta este o sărbătoare care trebuie petrecută cu familia. În locul saluturilor obişnuite, de Crăciun oamenii se salută cu "Cristos s-a născut" şi răspund "Adevărat s-a născut".

Ajunul Crăciunului se numeşte Badnji Dan (Ziua lui Badnja). Termenul provine, se pare, de la numele unei zeităţi divinizate de vechii sârbi politeişti, Badnja. Atunci când aceştia au trecut la creştinism, potrivit legendelor populare, sârbii au aruncat statuile de lemn ale lui Badnja într-un foc.

Aceasta este originea arderii badnjak, o ramură uscată de stejar, în Ajunul Crăciunului. Un capăt al ramurii este uns cu miere, care este linsă de copii.

Acest obicei poartă un alt fel de simbolism -- încălzindu-se în jurul ramurii cuprinse de foc, membrii unei gospodării se încălzesc cu iubire, onestitate şi unitate. Înaintea Crăciunului, aceştia acoperă podelele casei lor cu paie, simbolizând locul naşterii lui Iisus Hristos.

Familiile coc de Crăciun o pâine specială, numită chesnica, iar în aluat pun o monedă de aur sau argint ca dar de Crăciun. Fiecare membru al familiei primeşte o felie.

Potrivit superstiţiei, anul care vine va fi fără roade dacă ninge de Crăciun. Ploaia sau o creştere bruscă a temperaturii sunt semne rele. Cel care va iniţia un proiect după prânzul de Crăciun va fi harnic şi va avea succes în tot anul următor.