Serbia răspunde acuzaţiilor de genocid ale Croaţiei cu un contraproces intentat la CIJ

20/11/2008

Serbia şi-a anunţat intenţia de a intenta un proces împotriva Croaţiei la Curtea Internaţională de Justiţie pentru crime de război, în replică la acuzaţiile de genocid ale Zagrebului.

(FT - 20/11/08; AKI, Javno.hr, B92, Blic - 19/11/08; AP, AFP, Reuters, DPA, AKI, BBC, CNN, Beta, B92, Centrul de presă al ONU, Curtea Internaţională de Justiţie - 18/11/08)

photo

"Operaţiunea Furtuna ... a fost o acţiune legitimă a forţelor armate şi poliţiei croate", a afirmat preşedintele croat, Stipe Mesic [AFP]

Serbia va intenta un contraproces împotriva Croaţiei la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), a anunţat marţi (18 noiembrie) ministrul de externe, Vuk Jeremic, după ce Curtea de la Haga a decis că are competenţa să audieze plângerea pentru genocid depusă de administraţia de la Zagreb împotriva Serbiei.

Belgradul intenţionează să dea în judecată Croaţia pentru crimele de război comise în timpul Operaţiunii Furtuna din 1995, când aproape 250.000 de etnici sârbi au fugit din casele lor. Potrivit rapoartelor, circa 130.000 dintre aceştia s-au reîntors.

"Croaţia a respins oferta noastră de reconciliere şi intenţiile noastre de a lăsa trecutul în urmă", a afirmat Jeremic la postul naţional de radio, RTS, exprimându-şi regretul că Zagrebul a respins încercarea de soluţionare pe cale extrajudiciară. "Vom apela acum la istorie pentru stabilirea adevărului, astfel încât să putem avea un viitor comun în Uniunea Europeană".

Preşedintele croat, Stipe Mesic, a cărui ţară a înaintat deja din 1999 un proces împotriva Serbiei la CIJ, a afirmat însă miercuri că contraprocesul ce urmează a fi intentat împotriva ţării sale este neîntemeiat.

"Operaţiunea Furtuna nu poate fi comparată cu procesul nostru împotriva Serbiei", a declarat Mesic la Radio-Televiziunea Croată (HRT). "Armata croată nu a comis genocid, armata croată nu a intrat în Serbia; nu a distrus satele din Serbia".

Croaţia a acuzat Serbia că s-a angajat în conflictul dintre cele două ţări din 1991-1995 "sub formă de genocid". În război şi-au pierdut viaţa aproximativ 20 000 de persoane.

Zagrebul cere pedepsirea tuturor celor vinovaţi de genocid, precum şi returnarea tuturor artefactelor culturale croate furate şi plata unor compensaţii de către Serbia.

În încercarea de a bloca procesul, Serbia a înaintat trei obiecţiuni preliminare.

Curtea formată din 17 judecători le-a respins însă marţi pe toate, hotărând că CIJ "are competenţa, în baza Articolului IX din Convenţia ONU privind genocidul, să judece fondul chestiunii". La această hotărâre nu se poate face apel; observatorii presupun că vor trece câţiva ani până când CIJ va da verdictul.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Jeremic a afirmat că procesul intentat de Serbia va face referire şi la crimele comise de regimul pro-nazist din Croaţia în timpul celui de-al doilea război mondial.

Mesic a subliniat miercuri că Croaţia şi-a îndeplinit obligaţiile de a-i trimite în faţa Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII) pe toţi criminalii de război inculpaţi.

Serbia mai trebuie să predea doi criminali de război fugari, urmăriţi de TPII – fostul comandant militar sârb bosniac Ratko Mladic şi fostul lider sârb croat al rebelilor Goran Hadzic. Belgradul susţine că nu cunoaşte locurile unde aceştia se ascund.

Analiştii afirmă că disputa dintre Serbia şi Croaţia marchează punctul culminant al relaţiilor lor postbelice şi subliniază că legăturile dintre cele două foste republici iugoslave sunt cruciale pentru stabilitatea întregii regiuni.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu