O actriţă americană vizitează Kosovo pentru a sensibiliza populaţia în legătură cu cancerul la femei

16/10/2008

Actriţa hollywoodiană Fran Drescher a vizitat Kosovo pentru a cere combaterea agresivă a cancerului la femei.

(Ambasada SUA din Pristina -- 16/10/08; Women's eNews)

photo

Reprezentanta Departamentului de Stat al SUA pentru Chestiuni legate de Sănătatea Femeii, Fran Drescher, s-a deplasat în Kosovo pentru a sensibiliza femeile în legătură cu cancerul. [Laura Hasani]

Femeile trebuie să îşi asume responsabilitatea propriei sănătăţi şi să lupte împotriva cancerului, a afirmat actriţa americană Fran Drescher în cadrul unei vizite de două zile efectuate săptămâna trecută în Kosovo.

"Ca stat nou, Kosovo trebuie să se concentreze asupra sensibilizării femeilor cu privire la această boală, deoarece este mai uşoară şi mai ieftină tratarea cancerului descoperit devreme", a afirmat Drescher, care s-a aflat în perioada 7-9 octombrie în Kosovo pe post de reprezentant al Departamentului de Stat al SUA pentru chestiuni legate de sănătatea femeii.

Actriţa a reprezentat şi Iniţiativa Balcanică a Cancerului Mamar, un parteneriat fondat la sfârşitul anului 2007 de fostul birou al SUA din Pristina în cooperare cu instituţiile de sănătate şi liderii din Kosovo.

"Sunt foarte îngrijorată cu privire la drepturile femeilor... Femeile trebuie să preia controlul sănătăţii lor", a declarat aceasta în urma unei întâlniri cu membrii Grupului Parlamentar Femeile din Kosovo, cărora le-a cerut să depună mai multe eforturi în războiul împotriva cancerului.

Drescher însăşi a fost afectată de cancerul uterin. "Am avut nevoie de doi ani şi opt doctori diferiţi pentru a trata cancerul", a afirmat aceasta, cerând femeilor să se supună testelor pentru a asigura detectarea timpurie a oricăror formaţiuni maligne.

Cunoscută pentru rolul jucat în serialul TV Dădaca, o comedie americană, Drescher a avut un itinerar încărcat în cadrul scurtei sale vizite în noua ţară. Aceasta a acordat interviuri unui număr de zece instituţii de presă, multe dintre acestea adresându-se pieţei sârbe kosovare, şi a înregistrat introducerea la un documentar despre sănătatea femeilor difuzat de televiziunea kosovară în 8 octombrie. Drescher s-a întâlnit cu Grupul Parlamentar Feminin din cadrul parlamentului kosovar şi cu tinere din partea de nord a oraşului Mitrovica.

Actriţa şi-a încheiat sejurul din Kosovo cu o vizită la Tabăra Bondsteel, unde s-a întâlnit cu soldaţii care au supravieţuit cancerului sau au avut rude bolnave de cancer.

Articole pe aceeaşi temă

Loading

Neglijarea sănătăţii femeilor este o problemă serioasă în Kosovo, unde femeile cu probleme medicale trebuie să se lupte cu o combinaţie de bariere economice şi sociale.

Întrucât în toată ţara există doar trei aparate de mamografie de încredere, din cauza mitelor şi întârzierilor exagerate din sectorul medical public şi îngrijirii medicale private prea costisitoare pentru cetăţenii kosovari de rând, pacientele tind să descopere cancerul târziu, când tratamentul este mai dificil şi are mai puţine şanse de reuşită. În plus, unele paciente se tem de operaţii sau sunt prea stânjenite pentru a recunoaşte faptul că au cancer la sân.

Fizicianul kosovar Avdyl Krasniqi crede că situaţia cancerului de sân este "probabil" mai gravă decât în UE, unde această boală este a doua cauză a mortalităţii femeilor şi afectează o femeie din zece. Ţara nu are un registru central al cazurilor de cancer pentru a oferi statistici spre comparare.

Blerta Foniqi-Kabashi a contribuit la redactarea acestui articol.

Acest conţinut a fost comandat pentru SETimes.com.
Loading

Votează

Loading

Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.

Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.

Politica de comentarii a SETimes

Kosovo: Impas la graniţă

Kosovo: Impas la graniţă

Energie: Probleme şi Tendinţe

Energie: Probleme şi Tendinţe

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Schimbarea percepţiilor: Femeile din Balcani

Balcanii: În curs de ecologizare

Balcanii: În curs de ecologizare
Loading
Loading
Loading
Loading

Sondaj

UE a ales recent să amâne acordarea statutului de candidat Serbiei, spulberând speranţele că acest pas crucial va fi realizat anul acesta. Cât de grav este prejudiciul politic adus preşedintelui Boris Tadic şi coaliţiei de guvernământ?

Foarte grav
Grav
Moderat
Nesemnificativ
Niciun prejudiciu



vezi rezultatele Adaugă un comentariu