"Apo" şi moştenirea sa însângerată

29/11/2007

Chiar în timp ce Turcia se orientează către reformă, Partidul Muncitorilor din Kurdistan şi-a escaladat campania armată, încercând să îi convingă pe kurzi că violenţa este singurul răspuns.

De Ayhan Simsek pentru Southeast European Times -- 29/11/07

Protestatarii demonstrează la Londra împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan, cerând guvernelor europene să blocheze sprijinul faţă de respectiva organizaţie teroristă. [Ahmet Gormez]

Trei înalţi generali americani au vizitat Turcia la sfârşitul săptămânii trecute, semnalând sporirea cooperării dintre cei doi aliaţi NATO în lupta împotriva teroriştilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan ce lansează atacuri din nordul Irakului.

Vizitele generalului Bantz Craddock, comandantul forţelor SUA în Europa, generalului David Petraeus, şeful forţelor americane din Irak, şi generalului James Cartwright, vicepreşedintele Statelor Majore Întrunite ale Armatei SUA, au avut loc la doar două săptămâni după întâlnirea importantă ce a avut loc în 5 noiembrie la Washington între preşedintele american George W. Bush şi prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdogan.

"PKK este o organizaţie teroristă. Este un inamic al Turciei, este un inamic al Irakului şi este un inamic al Statelor Unite ", a declarat Bush la întâlnire. "Informaţiile bune, solide, furnizate în timp real şi utilizând tehnologia modernă, vor contribui la combaterea eficientă a unor persoane care se folosesc de crimă ca instrument de atingere a obiectivelor politice".

Guvernul turc este presat tot mai tare de public să elimine bazele PKK din nordul Irakului, în urma unora din cele mai grave atacuri comise în ultimii ani de respectivul grup terorist.

PKK este o grupare declarată organizaţie teroristă de Statele Unite, UE şi cea mai mare parte a comunităţii internaţionale. Aceasta şi-a lansat campania armată în 1984. Conflictul a făcut peste 37 000 de victime.

Liderul PKK, Abdullah Ocalan, aflat în închisoare, a studiat la prestigioasa Şcoală de Ştiinţe Politice din Ankara în anii 1970 şi a îmbrăţişat doctrinele maoismului. Membrii fondatori ai grupului -- cunoscuţi drept "apoişti", după porecla lui Ocalan, Apo -- au încercat să înfiinţeze o republică populară marxist-leninistă în sud-estul Turciei. De-a lungul timpului, însă, PKK s-a îndepărtat de ideologia comunistă, incorporând o agendă islamistă şi naţionalistă.

La începutul anilor 1982, când PKK a început campania teroristă, grupul avea aproximativ 200 de militanţi. În deceniul următor, numărul lor a crescut la 12 000. În prezent, se estimează că aproximativ 5 000 de militanţi sunt activi: 2 000 în Turcia şi alţi 3 000 în nordul Irakului.

Subdezvoltarea socio-economică, cazurile de încălcare a drepturilor omului şi preocuparea oficialilor turci faţă de securitate în detrimentul altor probleme au ajutat organizaţia să ia avânt. Foştii lideri politici şi militari turci admit astăzi că politicile eronate au exacerbat problema.

[Ahmet Gormez]

"Am greşit când am interzis strict limba kurdă. Am înţeles mai târziu acest lucru", a declarat fostul comandant al statului major turc, generalul Kenan Evren, cotidianului <I>Milliyet</I>. Lider al loviturii de stat din septembrie 1980 şi al şaptelea preşedinte al Turciei, Evren a admis de asemenea faptul că torturarea şi maltratarea deţinuţilor a fost o mare greşeală.

"Trebuie să acceptăm realitatea kurdă din Turcia", a declarat aceluiaşi cotidian un alt fost comandant de stat major, Hilmi Ozkok. "Turcia trebuie să îi ia în serios pe cetăţenii etnici kurzi, nu trebuie să ne uităm de sus la aceşti oameni. Cred că problema va putea fi soluţionată atunci când Turcia va deveni membră UE şi nivelul venitului va atinge 15 000 USD", a declarat el.

Violenţele PKK din Turcia au atins un nivel maxim între 1993 şi 1995, când grupul a lansat atacuri masive împotriva forţelor armate. Turcia, însă, a putut conduce operaţiuni eficiente de combatere a insurgenţilor şi pericolul a fost eliminat. În 1999, Ocalan a fost capturat în Kenya, iar majoritatea militanţilor săi s-au retras din Turcia în nordul Irakului. PKK şi-a schimbat numele în Congresul pentru Libertate şi Democraţie în Kurdistan (KADEK) şi a afirmat că va urma o agendă paşnică şi politică, declarând un armistiţiu unilateral.

După câţiva ani, însă, atacurile au reînceput. Până în prezent, în 2007, 160 de victime civile pot fi atribuite direct PKK, alături de moartea a 138 de soldaţi turci şi a 266 de membri PKK. Numai în octombrie, violenţele PKK au făcut 47 de victime, dintre care 35 erau soldaţi turci.

În mod paradoxal, violenţele au fost reluate în momentul în care Turcia a introdus reforme importante, în cadrul procesului de aderare la UE. Astăzi sunt permise cursurile şi emisiunile private în limba kurdă, chiar dacă acestea continuă să fie limitate. Restricţiile impune organizaţiilor culturale pro-kurde au fost reduswe.

Partidul de guvernământ al Turciei, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării, care a câştigat al doilea mandat în alegerile parlamentare din iulie, a promis să îmbunătăţească în continuare situaţia etnicilor kurzi din ţară. În acelaşi timp, parlamentarii partidului pro-kurd DTP au câştigat locuri în parlament pentru prima dată după ani buni.

Potrivit analiştilor, PKK vede o ameninţare în aceste semne ale unui proces politic înfloritor. "Aceste atacuri urmăresc să îi provoace pe turci împotriva kurzilor şi să submineze includerea partidului DTP în sistemul politic al Turciei", declară Sedat Laciner, directorul Organizaţiei Internaţionale de Cercetare Strategică din Ankara. "Aceştia doresc să spună populaţiei kurde că singura modalitate de a avansa este aşa-numita luptă armată".

Publicul, indignat de atacuri, a început să preseze autorităţile să organizeze o operaţiune militară transfrontalieră, vizând bazele PKK din Irak. Cu toate acestea, evenimentele anterioare sugerează că o asemenea abordare ar putea să fie ineficientă. Mai multe incursiuni au fost lansate în trecut -- prima în 1983 şi ultima în 2001 -- însă acestea nu au dus la eliminarea PKK.

Comandantul Forţelor Terestre turceşti, generalul Ilker Basbug, admite acest lucru, însă insistă că este necesară o operaţiune militară.

"Combaterea terorismului separatist are patru dimensiuni principale -- lupta economică, socio-culturală, psihologică şi de securitate", a declarat Basbug într-un discurs ţinut recent la Academia Militară a Forţelor Terestre. "Toate cele patru sunt complementare. Lupta Turciei împotriva PKK a durat atât de mult din cauza problemelor de coordonare a măsurilor în aceste patru domenii".

Între timp, cooperarea dintre Statele Unite şi Turcia a sporit, fiind concentrată asupra localizării şi izolării liderilor PKK şi eliminării sprijinului logistic acordat grupării. Administraţia SUA a cerut aliaţilor europeni să pună capăt activităţilor PKK din Europa şi să blocheze resursele financiare şi mijloacele de propagandă ale organizaţiei.

Grupurile kurde irakiene au cerut Turciei să ofere aministie generală militanţilor PKK şi să înceapă dialogul cu grupul. Turcia, însă, declară că prioritatea sa este să îi forţeze pe militanţi să depună armele.

Vicepremierul Cemil Cicek, purtătorul de cuvânt al guvernului, a declarat reporterilor că, deşi amnistierile anterioare au dat rezultate pozitive, acestea nu sunt o soluţie permanentă.