05/11/2007
Un activist intenţionează să ajungă la Beijing pentru Olimpiada de Vară din 2008, după o călătorie umanitară de un an într-un scaun cu rotile. Acesta a plecat din Macedonia.
De Zoran Nikolovski, din Skopie pentru Southeast European Times - 05/11/07
![]() Mile Stojkovski şi-a început călătoria cu o ceremonie organizată în august la Monumentul Maicii Tereza din piaţa centrală a oraşului Skopie. [Tomislav Georgiev] |
Mile Stojkovski din Macedonia este primul bărbat care încearcă să străbată 15 000 km prin 31 de ţări într-un scaun cu rotile. Obiectivul său este să sosească la Beijing în 8 august 2008, pentru Jocurile Olimpice de Vară. Stojkovski a ajuns în Siria şi se îndreaptă către Iordania, sănătos şi entuziast în ceea ce priveşte atingerea obiectivului său.
Călătoria umanitară a lui Stojkovski a început în 3 august cu o ceremonie de rămas-bun la Monumentul Maicii Tereza din piaţa centrală a oraşului Skopie. La eveniment, el a fost salutat de susţinători, inclusiv de primul premier al Macedoniei, Nikola Kljusev.
Misiunea lui Stojkovski este să sensibilizeze opinia publică, să atragă sponsori şi să adune fonduri pentru ajutorarea persoanelor cu nevoi speciale din Macedonia. Conform propriilor spuse, obiectivul lui Stojkovski este să obţină recunoaşterea naţională a indivizilor cu handicapuri fizice şi să contribuie la o mai bună integrare a acestora în societate.
În colaborare cu Venera, o organizaţie umanitară din Prilep, Stojkovski va încerca să înfiinţeze un fond de asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi. Fondul va fi utilizat pentru a iniţia construcţia unor centre care să satisfacă nevoile persoanelor cu dizabilităţi, acestea urmând să devină instrumente de reintegrare socială.
"Doresc să transmit un mesaj de pace oamenilor", declară Stojkovski, care intenţionează să planteze un copac al păcii la fiecare 100 km. Având o echipă de 15 membri, el va călători prin regiuni devastate de război din Irak şi Afganistan.
O echipă de televiziune filmează călătoria pentru a realiza un documentar. Sănătatea sa este monitorizată în timpul călătoriei de o echipă medicală.
Potrivit regulilor impuse de echipă, vehiculele care îl vor înconjura pe drum trebuie să păstreze o distanţă de 500 m. În timp ce Stojkovski va dormi în hoteluri, echipa va sta într-un convoi de rulote ce va fi însoţit de vehicule de poliţie în fiecare ţară.
Turneul din 2007-2008 către Beijing nu este prima provocare olimpică pentru Stojkovski. În 2004, el a călătorit tot într-un scaun cu rotile de la Prilep la Atena pentru Jocurile de Vară.
După Atena, Stojkovski s-a întâlnit cu preşedintele Branko Crvenkovski şi şi-a anunţat intenţia de a merge la Beijing.
Expediţia lui Stojkovski este sprijinită de Comitetul Olimpic Macedonean, Crucea Roşie Macedoneană, Camera Avocaţilor din Macedonia şi câteva companii.