09/05/2007
Doi generali croaţi în rezervă -- Mirko Norac şi Rahim Ademi -- vor fi judecaţi luna viitoare pentru crime de război.
De Natasa Radic, din Zagreb pentru Southeast European Times – 09/05/07
![]() Fostul general croat Rahim Ademi. [AFP] |
Procesul a doi generali croaţi în rezervă -- Rahim Ademi, de 52 de ani, şi Mirko Norac, de 40 de ani -- este programat să înceapă în 18 iunie. Mulţi cred că acesta este cel mai mare test cu care s-a confruntat justiţia croată până acum.
"Procesul va avea nouă audieri înainte de vacanţa de vară", a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii Judeţene din Zagreb, Kresimir Devcic. "La primele audieri sunt citate doar acuzarea şi apărarea generalilor, iar depoziţiile martorilor vor urma după vară".
Cazul se referă la crimele de război comise în timpul operaţiunii din septembrie 1993 din aşa-numitul Buzunar Medak şi a fost investigat iniţial de tribunalul ONU pentru crime de război de la Haga, dar a fost transferat ulterior justiţiei croate.
"Acesta este primul caz pe care tribunalul de la Haga îl predă justiţiei croate şi îl vom urmări cu interes. Este un nou test al maturităţii justiţiei locale", a declarat un oficial al Comisiei Europene aflat la Zagreb. "Spre deosebire de trecut, de această dată nu ne aşteptăm la proteste sau mitinguri ale grupurilor de dreapta sau ale veteranilor de război, iar acesta este un semn bun", a adăugat oficialul.
Croaţia, ţară candidată la aderarea la UE, are antecedente proaste în privinţa judecării cazurilor de crime de război. Prin procesul Ademi-Norac, justiţia are şansa de a demonstra că s-a maturizat suficient pentru a se ocupa de asemenea cazuri.
Procurorii tribunalului ONU vor monitoriza procedurile. Dacă vor decide că procesul nu este gestionat în mod adecvat, aceştia au autoritatea de a-l transfera înapoi la Haga.
Potrivit inculpării, Ademi şi Norac "au planificat, instigat, ordonat, comis sau au fost complici la planificarea, pregătirea sau executarea activităţilor de persecutare a civililor sârbi din Buzunarul Medak pe motive rasiale, politice sau religioase".
Aproximativ 400 de civili sârbi trăiau în respectiva zonă înainte de atacul militar croat din 9 septembrie. Potrivit inculpării, "Buzunarul Medak a devenit de nelocuit" în urma operaţiunii.
"Satele din Buzunar au fost complet distruse, privând populaţia civilă sârbă de locuinţe şi mijloace de trai", se afirmă în document.
În baza rangurilor deţinute, Ademi şi Norac "aveau puterea, autoritatea şi responsabilitatea de a preveni sau pedepsi actele de încălcare gravă a legii umanitare internaţionale comise în timpul operaţiunii din Buzunarul Medak", se afirmă în inculpare.
Norac ispăşeşte deja o condamnare de 12 ani de închisoare pentru crime de război comise împotriva civililor sârbi. Arestarea şi procesul său din 2001 a declanşat proteste împotriva guvernului.
Ademi, care s-a predat de bunăvoie la Haga, nu are voie să părăsească locul de reşedinţă sau să discute cu presa înainte de proces.
Comentariile d-voastră privitoare la articolele SETimes sunt binevenite.
Sperăm că veţi utiliza acest forum pentru a interacţiona cu alţi cititori din Europa de Sud-est. Pentru ca această experienţă să rămână interesantă, vă rugăm să urmaţi regulile prezentate în politica de comentarii. Prin trimiterea comentariilor vă exprimaţi acceptul faţă de aceste reguli. Deşi SETimes.com încurajează discuţiile pe toate subiectele, inclusiv cele delicate, comentariile postate sunt în mod exclusiv opiniile celor care le-au trimis. SETimes.com nu susţine şi nu aprobă în mod necesar ideile, viziunile sau opiniile exprimate în aceste comentarii. SETimes.com aşteaptă cu plăcere discuţiile constructive, dar descurajează utilizarea de materiale copiate şi lipite, linkuri fără text însoţitor şi sloganuri scurte. Acesta este un forum moderat. Comentariile considerate abuzive, jignitoare sau vulgare nu vor fi publicate.
Politica de comentarii a SETimes